Jandarmeria și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au anunțat că demarează de la începutul săptămânii viitoare campania de selectare a candidaților care vor să participe la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ care se ocupă de formarea personalului pentru cele două arme.
În ceea ce îi privește pe tinerii care vor să devină jandarmi, la capitolul școli de ofițeri, Academia de Poliție „Al. I. Cuza” București – Arma Jandarmi, specialitatea ordine și siguranță publică, are o cifră de școlarizare de 40 de locuri, din care două pentru romi, două pentru etnicii maghiari și două rezervate celorlalte minorități.
Pentru subofițeri, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni are disponibile 150 de locuri, aceeași cifră de școlarizare fiind valabilă și la Școla de Subofițeri de la Drăgășani. Trebuie precizat că în acest an locurile nu sunt alocate pe sexe. Cu alte cuvinte, fetele nu au alocat un număr de locuri limitat.
Printre condițiile pe care trebuie se le îndeplinească candidații se numără: să aibă minimum 18 ani și maximum 27 de ani împliniți în anul participării la concurs, să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ și să fi avut media generală la purtare minim 8, să nu aibă antecedente penale și să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Un criteriu important este legat și de înălțimea minimă, 1,70 m la bărbați și 1,65 m la femei.
Informații privind graficul desfășurării activităților, condițiile și criteriile de recrutare, probele de concurs și componența dosarului se pot obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, Str. Traian Vuia nr. 7 bis, la numărul de telefon 0230/522998, interior 24535 – Biroul Resurse Umane sau pe site-ul instituției la adresa www.jandarmeriasuceava.ro.
Înscrierile vor începe pe 22 aprilie, urmând a continua până pe 2 iunie 2014, pentru școlile de subofițeri, respectiv 14 august pentru școlile de ofițeri.
Doar 150 de locuri pe țară pentru pompieri
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a anunțat că pentru sesiunea 2014, în instituțiile de învățământ ale MAI, pentru nevoile subunităților ISU, s-au scos 150 de locuri.
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri va școlariza 35 de elevi, bărbați, din care un loc este destinat persoanelor de etnie romă.
Pentru subofițeri, Școala de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești-Prahova oferă 125 de locuri tot numai pentru bărbați, din care două pentru romi.
Informații suplimentare se pot obține de pe site-urile www.academiadepolitie.ro, www.scoaladepompieri.ro, și www.igsu.ro. sau direct de la ISU.
Înscrieri
Începe recrutarea tinerilor care vor să urmeze cariere în Jandarmerie sau la Pompieri
