Întârzieri

Sucevenii nu au scăpat de „relicvele electorale” de la alegerile locale

Două panouri electorale au fost uitate în cartierul Obcini

Deși alegerile locale de anul acesta s-au încheiat de mai bine de o lună de zile, sucevenii încă mai pot să vadă afișe și bannere folosite de candidații și partidele care le-au cerut votul.
După ce, în timpul campaniei electorale, Suceava a fost împânzită de afișe, bannere și mesh-uri electorale, locuitorii municipiului reședință de județ au parte în continuare de acestea, în mai multe zone ale Sucevei materialele electorale nefiind încă înlăturate.
Astfel se face că în cartierul Obcini, două panouri puse de Primăria Suceava sunt încă pline de afișe electorale, iar în zona Mărășești, Dan Diaconescu încă mai garantează pentru Adrian Artene pentru președinția Consiliului Județean Suceava și pentru Adrian Arămescu pentru funcția de primar al Sucevei.
În aceeași situație se află și cei de la USL, care au uitat să strângă un banner legat de doi copaci, în centrul Sucevei, în apropierea sediului PSD Suceava. Astfel se face că sucevenii încă mai sunt îndemnați să facă schimbarea și la Suceava și să-l aleagă pe Cătălin Nechifor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deși de mai bine de o lună acesta a fost ales în această funcție.
Față de această situație, primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că va dispune în perioada imediat următoare ca angajați ai primăriei să verifice dacă mai sunt bannere electorale, pentru ca apoi să solicite partidelor să le îndepărteze. Ion Lungu a spus că, din informațiile pe care le are, panourile electorale montate de primărie au fost îndepărtate, însă va cere încă o verificare în acest sens. El a mai spus că obligativitatea îndepărtării bannerelor electorale revine partidelor care le-au amplasat în diverse zone ale Sucevei.
„Vom face o nouă verificare în Suceava, astfel încât să fie îndepărtate toate bannerele care au mai rămas. Din păcate nu putem să intervenim la afișele electorale de pe panourile închiriate de la firme private, care pot fi înlăturate doar de către acestea”, a spus Ion Lungu.

Sucevenii încă sunt îndemnați de USL să-l aleagă pe Cătălin Nechifor
Sucevenii încă sunt îndemnați de USL să-l aleagă pe Cătălin Nechifor
Două panouri electorale au fost uitate în cartierul Obcini
Două panouri electorale au fost uitate în cartierul Obcini

Recomandări

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei

Sute de copii din școli sucevene i-au vizitat pe „bunicii” din cămine, de Ziua Persoanelor Vârstnice în Patriarhia Română

Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”