Salarii

60 dintre sucevenii plătiți cel mai bine sunt universitari și angajați în justiție



Cel mai bine plătit sucevean a fost un angajat al unei firme de construcții
Cel mai bine plătit sucevean a fost un angajat al unei firme de construcții

Mai mult de jumătate dintre primii o sută de suceveni care în anul 2011 au avut cele mai mari salarii sunt universitari sau lucrează în domeniul justiției. Potrivit unui clasament al veniturilor salariale nete încasate în cursul anului trecut, 30 de angajați ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și tot atâți salariați ai Parchetului de pe lângă Tribunal, ai Curții de Apel Suceava, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel sau ai Tribunalului Suceava au reușit să se claseze între primii o sută cel mai bine plătiți suceveni. Dacă universitarii suceveni domină topul primelor 50 de salarii, primul angajat din justiție apare în topul celor mai bine plătiți suceveni abia pe locul 47. În topul o sută al sucevenilor cu cele mai mari salarii mai apar și doi salariați ai primăriei Vicovu de Sus, fiecare dintre ei încasând venituri nete anuale de peste 110.000 de lei (1,1 miliarde de lei vechi). Veniturile obținute de către aceștia în cursul anului trecut provin din drepturi salariale din perioada 2006 – 2009, câștigate în instanță. Trebuie spus că în clasament nu au fost luate în considerare salariile obținute de angajații suceveni din domeniul bancar, aceste informații urmând să fie disponibile în perioada următoare.
Cel mai bine plătit sucevean a câștigat lunar aproape 7.300 de euro
Suceveanul care în cursul anului trecut a încasat cel mai mare salariu este angajat al unei firme de construcții. Acesta a obținut anul trecut venituri salariale nete în sumă totală de puțin peste 370.000 de lei (3,7 miliarde de lei vechi), ceea ce înseamnă un salariu mediu lunar de aproape 7.300 de euro.
Pe locul al doilea în topul celor mai mari salarii s-a clasat un sucevean care lucrează în domeniul fabricării produselor lactate. În fiecare lună, acesta a încasat un salariu net mediu de 29.600 de lei (296 de milioane de lei vechi).
Primul universitar sucevean din topul celor mai bine plătiți suceveni apare pe locul al treilea, având un venit net anual din salarii de 296.000 de lei.
În clasamentul veniturilor salariale apare pentru prima dată un angajat al Camerei de Comerț și Industrie Suceava, care, cu salariul obținut în 2011, se clasează pe locul patru, cu un venit anual de 280.000 de lei (2,8 miliarde de lei).
De remarcat faptul că dintre primii 20 cel mai bine plătiți suceveni în 2011, opt sunt profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Salariile mari au devenit și mai mari în 2011
Comparativ cu topul celor mai mari salarii obținute în 2010, se poate spune că veniturile salariale mari încasate în 2011 le-au depășit cu mult pe cele din urmă cu doi ani. În 2010, cel mai bine plătit sucevean, un angajat în domeniul aviației, a încasat venituri nete salariale totale de 259.000 de lei, cu peste un miliard de lei vechi mai puțin decât suceveanul care în 2011 s-a clasat pe primul loc. Tot comparativ cu salariile obținute în 2010, se poate observa o creștere a numărului universitarilor suceveni care au intrat în topul 100 al celor mai mari venituri salariale. Dacă în anul 2010, printre primii o sută de suceveni cu salariile cele mai mari se numărau 15 cadre universitare, în 2011 numărul acestora s-a dublat.



Recomandări

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava
Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava