Fonduri

14 miliarde de lei vechi din donații, repartizate de CJ pentru refacerea unor obiective calamitate

Gheorghe Flutur a precizat că, până în prezent, din donații, în județul Suceava au ajuns 125 de miliarde de lei vechi

Trei obiective afectate de inundațiile produse în vară în județul Suceava vor fi refăcute cu bani din donații. Este vorba de aproximativ 14 miliarde de lei vechi pe care deliberativul județean i-a repartizat în urma ședinței de ieri. Cea mai mare sumă, adică 8,6 miliarde de lei vechi, provine dintr-o sponsorizare făcută de societatea Electrica Distribuție Transilvania Nord SA și a fost alocată pentru refacerea drumului județean Ostra-Broșteni. Alte 4,37 miliarde de lei vechi donate de Complexul Energetic Rovinari au fost direcționate spre consolidarea drumului județean Brodina-Ulma, iar 1,13 miliarde de lei vechi donate de salariații Regiei Naționale a Pădurilor au fost alocate Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Costâna pentru consolidarea unui teren afectat de alunecări de teren și pentru refacerea rețelei de canalizare deteriorată ca urmare a alunecărilor. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze că, până în prezent, din donații, în județul Suceava au ajuns 125 de miliarde de lei vechi, bani care au fost alocați pentru refacerea caselor distruse de ape, a podețelor și a infrastructurii rutiere. Consiliul Județean, a spus Flutur, va trimite scrisori de mulțumire celor care au sprijinit financiar refacerea județului după inundații și le va face invitații să vină să vadă cu ochii lor cum au fost utilizați banii. „Îi invit să vadă obiectivele făcute cu banii lor, care au venit ca o mănușă”, a spus șeful administrației județene.

Recomandări

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații