În libertate

Traficanții de heroină, scoși din arestul Poliției

Cei doi tineri arestați în urmă cu aproape o săptămână și jumătate pentru trafic de droguri de mare risc au fost eliberați din arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, urmând a fi cercetați în stare de libertate.
Întrucât termenul mandatelor de arestare preventivă a trecut, iar procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) –Serviciul Teritorial Suceava nu au cerut prelungirea acestora, Alexandru Sofronie, de 24 de ani, și Tudor Hanțig, de 18 ani, ambii din municipiul Suceava, au fost scoși, unul joi, celălalt ieri după-amiază, din beciurile Poliției și puși în libertate. Cei doi au primit, însă, interdicția de a părăsi țara pe perioada cercetărilor.
Sofronie și Hanțig au fost arestați preventiv săptămâna trecută pentru trafic de droguri de mare risc, alături de ei fiind reținut de polițiștii și procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate și un al treilea individ, Edward Ciornea, de 17 ani, tot din municipiul Suceava. Acesta din urmă însă nu a ajuns în spatele gratiilor, încă de la început luându-se împotriva sa măsura interdicției de a nu părăsi România fără încuviințarea anchetatorilor.
Au fost filați de anchetatori luni la rând Cei trei au fost prinși în urma unui filaj de câteva luni pornit de la informația furnizată de un agent din cadrul Poliției municipiului Suceava despre tranzacții cu stupefiante în cartierul Obcini.
Primul care a căzut pe mâna oamenilor legii a fost Ciornea, prins cu patru grame de heroină, dintre care două au fost cumpărate cu câteva minute mai devreme de la Hanțig.
În urma perchezițiile domiciliare ce au urmat la locuințele celor trei suspecți, anchetatorii au găsit alte 170,1 grame de heroină.
Din informațiile noastre, cele peste 170 de grame de heroină urmau să ajungă la mai mulți elevi și tineri care provin din familii înstărite din Suceava sau ai căror părinții sunt plecați la muncă, în străinătate. O parte dintre clienții celor trei tineri au fost citați să se prezinte la sediul Parchetelor sucevene, unde, zilele trecute, au fost audiați ore în șir de procurorii de la DIICOT.

Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina