Afaceri penale

Mânăreli în contabilitate, cecuri fără acoperire și împrumuturi cu acte false, cercetate de Poliție

Trei indivizi din județul Suceava sunt cercetați penal de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzați că au tras țepe de ordinul sutelor de milioane de lei vechi.
În urmă cu două zile, la propunerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a fost începută urmărirea penală împotriva celor trei, urmând, în scurt timp, să fie trimiși în judecată.
Gheorghe P., în vârstă de 53 de ani, din comuna Dărămănești, va da cu subsemnatul la Poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, fiind acuzat că, în perioada 2002-2004, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Suceava, nu a înregistrat în evidențele contabile veniturile realizate, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în valoare de aproximativ 24.000 de lei.
Împrumut luat de la CEC, cu acte false Cercetată penal va fi o tânără din municipiul Suceava, Carmen A., în vârstă de 33 de ani, acuzată că, în luna decembrie 2005, a contractat de la o unitate CEC un credit în sumă de 8000 de lei pe o durată de cinci ani, folosind o adeverință de salariu falsă și o copie cu mențiuni false după carnetul de muncă.
Ulterior, susțin anchetatorii, Carmen A. nu a rambursat decât 14 rate în sumă totală de 2720,29 lei, creând unității bancare un prejudiciu de 7256,67 lei.
„Totodată, s-a stabilit că susnumita a completat în fals adeverința de salariu pe care a depus-o la CEC și a înscris mențiunea conform cu originalul pe copia cu mențiuni false a carnetului său de muncă”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Carmen A. va fi dată pe mâna judecătorilor pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale.
Țeapă de circa 60.000 de lei, cu file cec fără acoperire În fața ofițerilor de la Investigarea Fraudelor va trebui să răspundă și Gheorghe M., în vârstă de 43 de ani, din orașul Gura Humorului, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unei file cec fără acoperire.
Individul respectiv este acuzat că în luna noiembrie 2006, în calitate de împuternicit al unei societăți comerciale, a înșelat două firme, din Rădăuți și Suceava, de la care a achiziționat, pe baza a patru file cec fără acoperire, marfă în valoare de aproximativ 60.000 de lei.

Recomandări

Suceveni care au luat fictiv în spațiu persoane din Ucraina, Moldova sau Rusia, luați la întrebări și călcați de poliție

Mame care au luat indemnizație cu adeverințe false de salariat au de returnat banii încasați ilegal. Prescrierea a pus capac laturii penale