Gabriel MANȚĂ

Ambele semifinale de Liga Campionilor au fost cu două fețe, limanul li s-a arătat cu rândul fiecăreia dintre cele patru echipe, dar în cele din urmă a câștigat... Realul! Nu minimalizez revenirea autoritară a lui Liverpool la Villarreal, reacție de echipă mare, dar iarăși los blancos au furat prim-planul. Acel minut 90 pare sorocul la care o Cenușăreasă bătrână și scăpătată se transformă din nou în prințesa aia tânără, frumoasă și bogată. Au trăit basmul ăsta și PSG, și Chelsea. Statistica partidei cu City era nemiloasă, dar și înșelătoare. Arăta 0 șuturi pe poartă în minutul 90, însă ocazii cu grad mare de periculozitate fuseseră, Benzema trimisese peste o lovitură de cap din poziție ideală, apoi înălțase zmeul și cu piciorul, nici Vinicius nu găsise poarta la începutul furibund de repriză secundă. În momentul în care ambii antrenori au schimbat oamenii de bază la construcție (Ancelotti chiar pe toți!), Guardiola părea că ieșise pe plus, căci Grealish a destabilizat efectiv banda dreaptă a Realului, faptul că nu s-a marcat ținând de imponderabil. În schimb, dincolo, când a bătut gongul de 90, junele Rodrygo a intrat în transă... Am studiat a doua zi: în circa două minute (cam între 89:20 și 91:20), Rodrygo putea întoarce total calificarea, adică n-ar mai fi fost nevoie de prelungiri! Pe lângă cele două goluri, la sfârșitul intervalului precizat, brazilianul s-a prezentat în colțul careului de 6, singur cu Ederson, reluând bine din alunecare, dar conaționalul său a reușit să scoată în corner! Două precizări la cum a conlucrat destinul la golurile lui Rodrygo. La primul, fundașul dreapta (inițial stânga) Cancelo n-a învățat nimic din prostia lui Hakimi, scoțându-l pe Benzema din ofsaid, deși era cu fața la joc și se putea poziționa pe linia coechipierilor. Iar la al doilea, centrarea tăiată a lui Carvajal a fost ștearsă de Asensio fix cât să-l sară pe Laporte și să devină ideală pentru Rodrygo. Dacă cineva de la City merita asta, atunci cu siguranță acela e Laporte, a cărui diversiune cu palma dată lui Modric a fost absolut grețoasă, ceva nedemn de competiție, nedemn și față de un câștigător de Balon de Aur. A luat cel mai meritat galben, merită și o zmeură de aur pentru cea mai proastă regie.

Și acum chestiunea arbitrajului, care trebuie spusă, oricât ar vrea suporterii Realului s-o treacă la ”și altele”. Ancelotti a devenit o legendă, singurul antrenor cu titluri în Top 5 campionate, fiind ridicat în slăvi de presa din cizmă. Ăsta a fost contextul în care italianul Orsato s-a prezentat pe Bernabeu, chitit să nu distrugă corola de minuni. A reușit fără să se compromită, ca un arbitru hârșit, căci nu i-a pus degeaba mingea pe var lui don Carlo. Dar cei care știu să citească un meci de fotbal au văzut acel 5% care s-a dus spre 10. Ce explicații ar putea da Orsato pentru faptul că brazilianul Casemiro a terminat meciul fără galben, deși a avut două intrări de manual, rubrica ”așa nu”?! Sau cum le-a înăbușit câteva tentative de a mai conta celor de la City! Cum să dai fault invers, când Militao îi sare efectiv în cap lui Foden? Și cum să nu dai fault în preajma careului când un ”cetățean” e strâns între doi madrileni, cu contact la nivelul picioarelor de la ambii? Și, în timp ce la sfârșitul unei reprize un corner al lui City nu s-a mai executat, finalul meciului a fost fluierat de Orsato cu 8 secunde mai devreme, când City se pregătea să mai arunce mingea o dată în față, probabil tot în van, dar... de ce să riște?