Doru POPOVICI

Am urmărit ieri, cu oarecare strângere de inimă, ceremonia deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă din China. Strângere de inimă înseamnă pur şi simplu că toate aceste evenimente pe care prin tradiţie gazdele, indiferent care ar fi acestea, le îneacă în fast şi strălucire, au un aer absolut aiurea în condiţiile de restrişte generate de pandemie. Erau ieri în tribune câţiva aleşi ai sorţii, invitaţi de marcă ai Comitetului Olimpic ori ai preşedintelui Chinei, a căror prezenţă nu făcea decât să amplifice aerul general de tristeţe produs de lipsa spectatorilor obişnuiţi. Gazdele parcă şi ele au fost niţeluş mai ponderate decât la ediţia Jocurilor Olimpice de Vară, din 2008, lucru de înţeles: participarea la Olimpiadele de iarnă nu este comparabilă cu cele de vară, nici ca număr de sporturi, nici ca număr de ţări prezente la datorie. Parcă n-a mai fost atât de multă tehnologie şi nici artificii fără număr. Am fost atent la discursurile din timpul ceremoniei, cel al preşedintelui Comitetului Olimpic Internaţional vorbind despre "pacea olimpică", tradiţională încă din Antichitate, când războaiele se suspendau pe durata Jocurilor. Apelul domniei sale la pace planetară în spirit olimpic avea în mod evident un destinatar: Rusia lui Putin, prezent la faţa locului. S-ar putea miza pe receptarea corectă a mesajului? Antecedentele zic că nu, din moment ce Putin se afla tot la Beijing, în 2008, la ceremonia de deschidere a JO de vară, în timp ce trupele ruseşti invadau Georgia. Sper totuşi că acum războiul să nu se dezlănţuie, nu neapărat fiindcă Putin se dă mare sportiv şi ar pricepe spiritul olimpic, ci deoarece vara nu-i caiarna!