Cei despre care e vorba în titlu sunt capii diverselor ierarhii, atât naționale,cât și internaționale. Atât cât mă duce pe mine mintea, ei nu au în cap decât combinații, aranjamente, spăgi și tot felul de alte golăneli, că doar nu v-oți fi imaginat vreodată că în moțul FRF, LPF, UEFA, FIFA s-ar putea afla vreodată cineva cu intenții bune și cu darul muncii! Gândiți-vă numai la câteva dintre numele care s-au rulat la conducerea organismelor ăstora, la pușcăriile pe care le au de efectuat ori la stratagemele folosite pentru a rămâne în libertate. Chiar vi l-ați imagina vreodată pe fostul milițian MiticăDragomir, fost președinte al clubului din Scornicești (localitatea natală a lui Ceaușescu, singurul sat cu echipăde Divizia A din istoria fotbalului românesc de până atunci!),care a promovat în prima ligă după un blat istoric, câștigând meciul din ultima etapă cu cât era nevoie, adică 18 – 0, devenit președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, punând osul la treabă? Chiar credeți că toate aranjamentele de la vot au fost făcute ani la rândul fiindcă „profesioniștii” (ptiu!) din fotbalul românesc aveau nevoie de un individ integru și harnic în frunte!? De aia credeți că porecla lui Dragomir era „Corleone”, de corect și cinstit ce era!? Chiar bănuiți că Mircea Sandu,poreclit și el, cum altfel?, „Nașu’”, care habar n-avea cum se numea facultatea pe care în acte o absolvise, și care a blătuit și Bacalaureatul fiică-sii, astat în moțul FRF fiindcă avea o poftă nestăvilită de muncă!? Și că ăla care l-a urmat, Burleanu, e cinstea și corectitudinea întruchipate într-o singură ființă? De corect și cinstit a măsluit alegerile, fiind votat de toate cluburile de futsal?
În asemenea condiții, ce așteptați de la Naționalaadministrată de ăsta? Să aibă chiar antrenor? N-or fi mai buni niște …frici, unii și fără școală!, care să ia un salariu de doi bani (și asta cu para-ndarătu’ aferent!), care să aibă știință de un ban și să obțină rezultate de o juma’ de ban? Mâine vom afla dacă clovnul Petrescu acceptăoferta circarului Burleanu sau dacă vine vreun alt comediant la Națională, caȘumudică, ori un saltimbanc precum Rednic.