Și bafta face parte din joc

Mi-a fost mare frică de meciul de alaltăieri al Naționalei. Toate antecedentele de dată recentă m-au făcut să tratez cu maximă neîncredere revenirea pe teren a acestei echipe care în prima parte a acestor preliminarii ne-a distrus psihic pe noi, toți cei care visăm de mai bine de două decenii să o vedem din nou prezentăla un turneu final de campionat mondial, ultima aventură de acest fel datând tocmai din 1998. Rezultatul este categoric dătător de speranțe, iar dacă jocul rezultatelor ne ajută și el (fiindcă am fost deja ajutați de egalul înregistrat în meciul dintre Macedonia de Nord și Armenia), atunci există posibilitatea de a prinde locul 2, deși din această poziție nu e deloc sigur că ne-am putea califica. Asta deoarece pentru această ediție a World Cup din 2022, din Europa merg direct doar câștigătoarele de grupe, în timp ce locurile 2 joacă meciuri de baraj între ele, învingătoarele (deci doar jumătate din locurile 2) urmând să se califice. Paradoxul în grupa noastră e că marea favorită, Germania, încă scârțâie (dovadăvictoria chinuită de alaltăieri, cu doar 2-0, împotriva Liechtensteinului), pe locul 1 aflându-se în continuare Armenia. Nu cred însă că e posibil, dacă nu se produce vreun cataclism, cavreodată Armenia să ajungă peste Germania, indiferent de context. Așadar, alaltăieri, România m-a surprins plăcut, nu atât prin jocul care a arătat cam aceleași găuri enorme din apărare, cât prin dăruirea jucătorilor, prin efortul depus fără menajamente. Factorul decisiv însă a fost, indiscutabil, baftaenormă. Au fost în primul rând ratările inexplicabile ale gazdelor, care puteau înscrie de vreo 5 ori. Au ratat năucitor. A venit apoi primul nostru gol, „assist”-ul fiind opera unui fundaș islandez care l-a servit perfect pe Man. În sfârșit, golul al doilea a fost dintr-un ofsaid kilometric, rămas nevăzut de arbitri, ba și cu ajutorul sistemului VAR care se defectase! Spuneți, vă rog: dacă asta nu e baftă, atunci care e?