Gabriel MANȚĂ

Este trist că lumea aude despre România și o apreciază numai în urma unor drame. Așa a fost și în cazul Revoluției din 1989, iată că așa este și acum, după prima nominalizare la Oscar din istoria cinematografiei românești. Desigur știți, este vorba despre documentarul Colectiv, un film care eviscerează un sistem de nestăvilit din a face rău propriilor cetățeni. Din când în când, răul suprem. Vedem că până și banala șpagă, cea de toate zilele, poate ucide dacă se înlănțuie tragic evenimentele. Ceea ce aș vrea să subliniez este că regizorul Alexandru Nanău urmărește munca unor ziariști sportivi, teoretic. Spun teoretic fiindcă echipa lui Tolontan și-a depășit condiția inițială, și nu de ieri, de azi. Nu, cazul Colectiv nu a fost investigat întâmplător de niște salariați ai unui ziar de sport, oamenii ăștia aveau un întreg istoric în spate, de când articolele se puteau citi doar pe hârtie. Jaful de la Cabana Piatra Arsă, de la sfârșitul anilor ’90, cu ministrul penelist Crin Antonescu măturând sub preș gunoiul pesedist, dosarul Loteria - cu vicepremierul Copos în prim-plan, dosarul Transferurilor – cu... ”ai noștri”, de la sport, cazul Ridzi – singurul demnitar PDL pus sub acuzare și condamnat în regimul Băsescu (asta pentru că a fost documentat impecabil), și culminând cu Gala Bute, când atotputernica Udrea amenința ca un șef mafiot... Desigur că mai sunt, astea mi-au venit acum în minte, și iată că un documentar bazat pe munca lor va lua premiul Oscar, căci îl va lua, fiți convinși de asta, cel puțin pe cel de la categoria Documentar (mai este nominalizat și la Film Străin). Însă a exulta mi s-ar părea indecent, atât acolo, ”pe covorul roșu”, cât și în cronici. În spatele acelei statuete se află multă suferință, ar trebui topită pe loc dacă măcar o victimă s-ar putea întoarce la ai săi, dacă măcar un rănit și-ar recăpăta degetele...

Între timp, dosarul Colectiv se târăște prin sistemul juridic, prilej pentru unul dintre inculpați să candideze și să fie ales. Viața bate documentarul!