Oare se poate?

Azi au loc „semifinalele” pentru calificarea, în ultimul moment cu putință, la turneul final al Campionatului European, și zău că ar fi cumva nedrept să nu ne calificăm, în condițiile în care avem și șansa de a juca la București parcă două din meciurile noastre din acest turneu. Nu știu dacă are logică să ne considerăm favoriți, și chiar acum la televizor văd niște „experți” care spun că Islanda e peste România ca valoare, și deci pleacă cu prima șansă în acest meci unic. Da, Islanda a făcut nu știu ce mari minuni la un recent turneu final, dar în momentul actual chiar nu văd prin ce ne-ar fi superioară, mai ales după veritabilademonstrație de forță făcută de România în ultimul meci, jucat tot în deplasare, contra unei naționale, Austria, care oricând e peste cea a Islandei. Ca atare, România cred că va câștiga, ba chiar fără mare efort, singura condiție pe care ar trebui să o îndeplinească băieții noștri fiind aceea de a face ce știu ei mai bine cu mingea. Adică să le-o ascundă ciomăgarilor din insula aia. Misiunea pare ușurată de prezență în lot (și nu mă îndoiesc că și în teren încă din prima secundă) a lui Mitriță, omul care poate decide de unul singur învingătoarea, dacă e lăsat să facă cu mingea ce știe el că trebuie făcut. După ce m-am întrebat la „dubla” de luna trecută de ce naiba o fi fost abandonat în America (și nu ascund că l-am suspectat pe Mirel Rădoi de ceva atitudine ostilă la adresa acestuia), iată că aducerea lui Mitrițămi-a săltat considerabil nivelul de speranță de calificare, și m-a liniștit definitiv în privința lui Mirel. Sunt convins că o Românieconcentrată caîn meciul cu Austria și având în teren doi vrăjitori ai mingii, caMitrițăși Alibec, nu va avea probleme în Islanda. După care, cu tonusul urcat la maximum, vom mai avea doar formalitatea depășirii Bulgariei sau Ungariei, două echipe fără niciun fel de pretenții. Hai România, hai tricolori!