10 din 12!

Nu pot să-mi amintesc de o săptămână cât de cât asemănătoare cu aceasta, în care echipele noastre naționale, cea mare și cea Under 21, să fi reușit să câștige 10 din cele 12 puncte puse la bătaie. Asta încă nu spune mare lucru. Și poate că nici numele adversarelor noastre. În fond, niciuna din ele nu se numărăprintre cele mai bune de pe continent. Nici n-ar avea cum, fiindcă alea „grele” joacă între ele, într-o altă grupă valorică. Ceea ce însă vorbește pe deplin lămuritor despre un suflu nou la acest nivel de reprezentare a țării este, pur și simplu, jocul practicat de ambele echipe. Sunt zeci de ani de când uitaserăm ce e acela spirit ofensiv, ce înseamnă jocul la victorie și nu căcănăreala aia de tras de timp (și de nervii spectatorilor) în speranța unui nenorocit de 0 – 0, și care, cu multă baftă, putea deveni chiar 1 – 0. Ei bine, de data asta, echipele conduse minunat de pe margine de doi foști jucători excepționali au jucat aproape conform principiului tactic al regretatului Titi Teasca: colectiv – constructiv – ofensiv, care însă bietului Nea Titi nu i-a adus decât o înfrângere cu 6 – 0 în Spania. …Dar măcar jucase ultraofensiv, și nu cu dosu-n poartă! De data asta, ambele noastre echipe au atacat și iar au atacat, preț de 360 de minute, făcându-ne după mulți ani să nu ne mai fie rușine de noi înșine și de jocul nostru. Iar curajul de a aborda astfel jocul a adus și răsplata binemeritată. Până și egalul cu Irlanda de Nord a fost un meci frumos și spectaculos, în care chiar s-a putut vorbi de ghinion… mă rog, puțin și de prostia tipic românescă! A fost frumos, a fost bine, a fost cu spor. Dar pentru a deveni veritabilul punct de cotitură așteptat de decenii, e obligatoriu să nu ratăm calificarea la Euro. Pe deplin posibilă, fiindcă nici Islanda, nici Ungaria sau Bulgaria nu sunt mai breze decât Irlanda ori Austria. Doamne ajută!