Doru POPOVICI

Nu pot să-mi amintesc de o săptămână cât de cât asemănătoare cu aceasta, în care echipele noastre naţionale, cea mare şi cea Under 21, să fi reuşit să câştige 10 din cele 12 puncte puse la bătaie.  Asta încă nu spune mare lucru. Şi poate că nici numele adversarelor noastre. În fond, niciuna din ele nu se numărăprintre cele mai bune de pe continent. Nici n-ar avea cum, fiindcă alea "grele" joacă între ele, într-o altă grupă valorică. Ceea ce însă vorbeşte pe deplin lămuritor despre un suflu nou la acest nivel de reprezentare a ţării este, pur şi simplu, jocul practicat de ambele echipe. Sunt zeci de ani de când uitaserăm ce e acela spirit ofensiv, ce înseamnă jocul la victorie şi nu căcănăreala aia de tras de timp (şi de nervii spectatorilor) în speranţa unui nenorocit de 0 - 0, şi care, cu multă baftă, putea deveni chiar 1 - 0. Ei bine, de data asta, echipele conduse minunat de pe margine de doi foşti jucători excepţionali au jucat aproape conform principiului tactic al regretatului Titi Teasca: colectiv - constructiv - ofensiv, care însă bietului Nea Titi nu i-a adus decât o înfrângere cu 6 - 0 în Spania. ...Dar măcar jucase ultraofensiv, şi nu cu dosu-n poartă! De data asta, ambele noastre echipe au atacat şi iar au atacat, preţ de 360 de minute, făcându-ne după mulţi ani să nu ne mai fie ruşine de noi înşine şi de jocul nostru.  Iar curajul de a aborda astfel jocul a adus şi răsplata binemeritată. Până şi egalul cu Irlanda de Nord a fost un meci frumos şi spectaculos, în care chiar s-a putut vorbi de ghinion... mă rog, puţin şi de prostia tipic românescă! A fost frumos, a fost bine, a fost cu spor. Dar pentru a deveni veritabilul punct de cotitură aşteptat de decenii, e obligatoriu să nu ratăm calificarea la Euro. Pe deplin posibilă, fiindcă nici Islanda, nici Ungaria sau Bulgaria nu sunt mai breze decât Irlanda ori Austria. Doamne ajută!