Gabriel MANȚĂ

S-a dat titlul și în Italia. Tot Juventus. Pauza pandemică s-a transformat în avantaj tot pentru Ronaldo&Co. În februarie-martie torinezii gâfâiau pe două fronturi, iar lazialii, care trataseră Liga Europa cu rezervele (știm foarte bine, că au fost în grupă cu CFR), jucau la săptămână și erau zmei. Acum, la ritm egal de meciuri, sfârșit și mijloc de săptămână, Juve a dovedit că are cadență și resurse pentru a o menține. Ronaldo dă un gol pe meci, ba chiar în ultima etapă a înscris din lovitură liberă! Semnul exclamării își are rostul fiindcă ajunsese subiect de analiză în mediul academic, dacă vă amintiți articolul de acum câteva luni, în care era comparat cu Messi. Culmea, lipsa încrederii, care era considerat un factor principal, s-a transferat acum la argentinian, care nu mai înscrie de ceva vreme când are zidul în față. Dar la meciul lui Juve s-a întâmplat și altceva, un eveniment de pus în ramă: Gianluigi Buffon a devenit jucătorul cu cele mai multe prezențe în Serie A, 648! Ca vechi jucător de Pronosport, îmi amintesc debutul său la Parma, când a reușit să nu primească gol la 17 ani! Iar de atunci până acum nimic nu l-a putut opri să obțină trofeu după trofeu și să doboare record după record, ultimul fiind acesta al jocurilor în Seria A, deși are un sezon în Serie B și unul în Ligue 1. Practic, ar fi putut depăși 700! Cel detronat este nimeni altul decât Paolo Maldini, alt jucător de legendă cu care am fost aproximativ contemporan. Pe el l-am văzut prima dată jucând alb-negru la televiziunea bulgară. Era Euro ’88 și deja se vorbea că în jurul său se va reconstrui squadra azzurra. Așa a și fost. Anul următor l-am văzut în finala Cupei Campionilor împotriva Stelei, când a câștigat în fața lui Hagi trofeul Bravo pentru cel mai bun tânăr jucător. Interesant, dacă ne uităm la clasamentul ăsta al prezențelor în Serie A, doar încă doi fotbaliști au peste 600 de prezențe, aceștia fiind încă ”și mai contemporani”: Francesco Totti și Javier Zanetti. Aș minți dacă aș spune că îmi aduc aminte de debutul lui Totti, unul dintre creativii mei preferați, pentru că el n-a erupt, a început prin a prinde câteva minute, primul gol reușindu-l la vreun an jumate de la prima apariție. În schimb, Zanetti știu clar când a venit la Inter, devenind jucător de bază din primul până în ultimul minut al retragerii. El, fiind argentinian, nu a beneficiat de un debut la vârsta junioratului, a început să adune prezențe abia de la 22 de ani, dar apoi a fost de o constanță neumană, nu degrabă fiind poreclit Tractorul!