Doru POPOVICI

...iar Foresta Suceava se apropia de încheierea primului ei sezon în Liga I. Eu eram de o bună bucată de vreme, adică de la începerea campionatului, "press officer", adică purtătorul de cuvânt al echipei. În această calitate aveam de îndeplinit câteva obligaţii, începând cu preluarea arbitrilor de la intrarea în oraş a acestora (dacă veneau împreună şi/sau dacă se cazau în Suceava, fiindcă erau unii care refuzau cazarea - de regulă cei care luau şpagă, şi care încercau astfel să elimine suspiciunile!), ducerea lor la hotelul stabilit (de obicei la Balada) şi la cină, apoi preluarea de la garăa colegilor din presă şi ducerea lor la hotel, după care petreceam câteva ore cu unul sau mai mulţi dintre ziarişti, la un restaurant sau la mine acasă. Etapa aceea despre care vorbesc aici urmasă se desfăşoare vineri şi sâmbăta, Liga având grijă ca toată suflarea fotbalisticăsă prindă Învierea, că doar se ştie câtă evlavie zace în slujitorii... balonului! Ca atare, Foresta juca în Sâmbăta Mare, cred că de la ora 11, şi deoarece colegii din presă aveau nevoie mare să plece cu câte un miel la purtător, iar eu aveam treabă de "press officer" la stadion, a rămas casoţia mea, Sanda, să se ducă la stânade la Moara, unde aranjase primarul Costică Sofroni (odihnească-se în pace!) să fie rezolvate cererile ziariştilor. De ce primarul? Păi, fiindcă eram amici, eu eram şi consilier local, iar Costică, şi el fost fotbalist, fusese trup şi suflet pentru aducerea Forestei de la Fălticeni la Suceava, implicându-se total în orice ţinea de echipă. Aşadar, cam pe la 9 dimineaţa, Sanda pleacă la stână, de unde aduce vreo 10-12 miei, iar eu mă duc la stadion, unde un paznic mă ia ca pe hoţ: "Da' ce faci p-acilea?". Răspund, fireşte: "Ce-ai, mă, te-ai matolit cu noaptea-n cap!?", la care omul, treaz-luminare, mă informează că "de aseară nu mai eşti purtător de cuvânt, că i-a dat ordin MiticăDragomir lu' Huţu să te dea afară, că ai scris nasoale despre el în ziar!". Intru spre vestiare, dau de Huţu care, încurcat, nu ştie ce să zică. Apoi, îşi ia inima-n dinţi şi mi-o zice pe aia dreapta: "Dodo, asta e. I-a trimis nu ştiu cine naiba articolul tău în care-l făceai borfaş, iar ăsta m-a sunat, şantajându-mă cu o chestie mai veche, de când eram în B, aşa că n-am avut ce face!". Urmarea a fost că i-am lăsat pe ceilalţi "presari" să se descurce pe cont propriu, spaima lor fiind... că vor rămâne şi fără miel, nu doar fără componenţa echipelor! I-am liniştit, spunându-le că mieii îi aşteaptă deja, peste drum, deasupra Cofetăriei din Areni, la etajul 8! Nu mai ştiu nici cu cine am jucat, şi nici scorul, dar cui îi mai pasă, dacă toată lumea era fericită!... mă rog, mai puţin eu! Vă doresc un Paşte tihnit şi recluziune plăcută în continuare!