Doru POPOVICI

Nimic mai normal decât să-l vezi pe fericitul tată cu lacrimile pe obraz la reuşitele de senzaţie ale fiului său, în a cărui devenire ca mare fotbalist poate că doar Hagi tatăl mai credea, după lungul şir de experienţe traumatizante la care ăla micu' a fost supus câţiva ani la rând. Iar la unele dintre acestea, dacă nu la toate, cu contribuţia decisivă chiar a tatălui. Să ne amintim cum, ajuns la Fiorentina ca o mare speranţă, pe la 17 ani, Ianis a intrat câteva minute în vreo două amicale, apoi a fost trimis la tineret-speranţe (campionatul "Primavera", în versiunea italienească), fiind salvat din peninsulă de Tati, care l-a readus la domiciliu spre a face din el play-maker-ul deosebit de eficient la echipa de club Viitorul, cu speranţa că într-o bună zi va ajunge să joace acelaşi rol şi la echipa naţională, preluând nu doar numărul, ci şi realizările tatălui la acest nivel. N-a rupt Ianis gura târgului nici când a fost, în cele din urmă, convocat la Naţionala "mare", dar nici de ruşine nu putem zice că s-a făcut vreodată. În schimb, la reprezentativa de tineret a avut rolul determinant atât în calificarea la turneul final, cât şi la parcursul foarte bun acolo, încununat printr-o altă calificare istorică, la Jocurile Olimpice, unde n-am mai păşit de aproape 6 decenii. Transferul sau la Genk ne-a dat dreptate nouă, ălora care n-am văzut nimic bun în izolarea lui într-un campionat cu nimic mai breaz decât al nostru, făcându-ne să ne întrebăm de ce naiba nu l-o fi lăsat Tati nici la Barcelona, ca rezervă, nici la  Dinamo Moscova, probabil ca titular. Şi iată că exact când ni s-a mai părut încă o dată că s-a greşit în privinţa noului transfer, Ianis şi-a găsit în sfârşit rostul pe lume: face realmente minuni la Rangers, într-un campionat extrem de dur, în care mai toţi cei înregimentaţi sunt rudimentari, dacă nu de-a dreptul asasini. În plus, realizările lui de alaltăieri, din Europa League, mi se par sen-za-ţio-na-leeee! Dacă n-a fost un foc de paie şi dacă asasinii nu-l rup până în jur de 20 martie, atunci pe islandezi îi paşte o mare nenorocire: un Ianis Hagi în formă şi călit printre brute scoţiene e pericol mare. Pe Tati l-a buşit plânsul de emoţie, de bucurie. Pe islandezi sper să-i buşească de necaz.