Gabriel MANȚĂ

Interludiul ăsta internațional ne-a fixat unele idei. Asta nu le face neapărat idei fixe, să ne-nțelegem. Cu toată promovarea de la U21, fie ea masivă sau mai puțin masivă, fotbalul nostru de la naționala mare nu va face un salt spectaculos. Cel puțin nu imediat. Este mai greu ca vârfurile de valoare de la tineret să confirme imediat la seniori. Practic, în afară de Pușcaș, cine ar mai putea fi trecut pe listă? Hai să zicem că Manea ar mai putea fi o garanție. Ceilalți sunt pe diverse paliere de progres, unii trebuind să se impună întâi la club, vezi Hagi și Băluță, adică unii dintre cei mai talentați. De la ei ar trebui să vină însă acel suflu nou, acel entuziasm, acea orientare spre ofensivă. Sau asta ține și de Contra? O, da. Acesta s-a ridicat din rândul jucătorilor precum un șef de echipă promovat inginer pe baza experienței și a autorității. Văd că este numit Mister de către tricolori, ceea ce este corect, ar fi părut deplasat să i se spună dom’ profesor. Dar de unde să mai găsești azi un selecționer cu valențe intelectuale, unul care să estompeze diferența de valoare față de adversari, așa cum a făcut Lucescu în acele preliminarii europene din ’82-’83? Ca și azi, acea diferență exista, chiar dacă și materia primă avea parcă o altă calitate. În regulă, s-ar putea accepta vasalitatea aceea din meciul cu Spania, dar a urmat Malta și nici cu amatorii n-am prea ieșit în evidență. Nu ne rămâne decât să sperăm că la meciurile care contează, cu Suedia și Norvegia, Contra va fi suficient de inspirat încât să renunțe la parti-pris-urile legate de selecție. De aici pleacă totul.

În ceea ce-l privește pe Rădoi și noua sa echipă de U21, să zicem că i-a rămas fundația, dar chiar și așa, să începi iarăși construcția de la bază nu-i facil. Este și efectul propriei performanțe, care a dus la promovarea unor tineri la echipa mare, dar apare inevitabil și problema eligibilității. Partea bună e că, înainte de a ne face griji despre viitoarea calificare, avem o Olimpiadă de savurat.