Doru POPOVICI

Ne aflăm destul de aproape de finalul actualei ediţii a campionatului naţional de bambilici poreclit fotbal. Un om dintre cei care mă certau în anii de demult, spunând că exagerez când zic că la noi nu se joacă nimic, nu-i mai zice de ani buni respectivei activităţi umane altfel decât bambilici. Iar când ne întâlnim, îmi atrage atenţia că am devenit prea blând cu amărâţii ăştia de împiedicaţi, probabil, zice tot el, ca efect vizibil al îmbătrânirii. Chestia gravă cu adevărat nu e că eu îmbătrânesc ori că am devenit pur şi simplu prea blând, ci că ăia din teren par nişte moşnegi suferinzi (nu neapărat de chestii foarte grave, dar o bună majoritate joacă de parcă ar avea hemoroizi). Mă uit aproape uimit la partidele din aşa-numitul play-off, acolo unde, teoretic cel puţin, este adunată spuma fotbalului carpato-danubiano-pontic. Să fiu al naibii dacă are vreo legătură ceea ce se vede acolo cu oricare din meciurile pe care le urmărim în binecuvântatele seri de marţi, miercuri şi joi, în care se joacă meciurile din cupele europene. Bunăoară, în ultima etapă de play-off, un meci era considerat ca fiind un derby al etapei: cel dintre Craiova şi CFR Cluj. Am "pus botul" şi l-am urmărit integral, ba şi cu atenţia mărită, adică fără să pornesc şi celălalt televizor ori laptopul. N-am văzut absolut nimic din ceea ce ar fi putut să rămână în memorie: nici un gol, nici un dribling, nici măcar vreun şut mai acătării ori măcar un fault memorabil care să creeze impresia de mare angajament în joc. Nimic, nimic, nimic. Scorul, evident, a fost... zero barat. În alt meci, acesta însă cu multe goluri, am putut vedea un grăsunel alergând (ei, hai, în felul lui, desigur!) cu mingea la picior preţ de vreo 50-60 de metri, ăia din faţa lui părând să îl ajute să dea gol. Le-a ieşit. Probabil că pe linia schimburilor culturale, a intrat şi la ăia un grăsunel care a-nvârtit şi el vreo doi fundaşi (pe loc, că alergare de unde!?) şi apoi a înscris, cu o leşinătură de şut, sub privirile admirative ale portarului advers. Iar pentru ca nimicul să fie deplin, viitoarea campioană şi-a adus de peste mări şi ţări antrenorul specializat în producerea de nimic absolut cu pretenţii de eficienţă. Cum, cine? Echipa aia care şi fără el a luat-o, soră cu moartea, de la Dudelange din Luxemburg!