Doru POPOVICI

Am încheiat săptămâna trecută cu o mare bucurie sportivă şi am început-o pe cea curentă cu o tristeţe nemărginită. Bucuria mi-a fost produsă, evident, de Bianca Andreescu. De  fapt, de victoria ei împotriva bipedei ăleia care avea mai degrabă aspect de patruped, în sensul că ajungea la absolut orice minge, indiferent unde ar fi trimis-o Bianca, şi indiferent unde s-ar fi aflat ea când ajungea mingea în terenul ei: putea fi la 5 - 6 metri în spatele liniei din fundul terenului, şi tot ajungea fără probleme la stopul pus de Bianca la o juma' de metru de fileu! Urma un retur adesea criminal, dirijat impecabil către zona de teren rămasă neacoperită de Bianca. Am tremurat la zeci de schimburi, am înjurat cât n-o fac nici când ia Real bătaie (şi trebuie să recunosc că în ultimele câteva luni am avut ocazia să înjur aproape permanent!) şi m-am rugat ca Andreescu să găsească puterea de a depăşi momentele de vădit chin şi de durere atroce care o chinuiau evident în partea a doua a meciului, dar mai ales puterea mentală care face diferenţa dintre marii campioni şi restul lumii. Ei bine, ca să înţelegeţi către unde bat, am să-l citez pe colegul meu de cancelarie, eminentul profesor de matematică Scutaru, care sâmbătă dimineaţă m-a sunat şi mi-a zis că, urmărind meciul Biancăi cu Svitolina, a înţeles ce are fata asta, citez: "... tot ce-i lipseşte Simonei!". Pe cuvânt de onoare că nu aş fi putut găsi niciodată o caracterizare mai exactă, mai corectă, mai... de matematician! Finalul meciului a fost realmente de poveste, Bianca reuşind să treacă peste cele 3 mingi de meci anulate de biped-patrupeda de vizavi, peste durerile de la mâini şi de la picioare domolite cu pungi de gheaţă şi cu intervenţia maseuzei, şi să câştige primul ei trofeu major dintr-o serie care sper şi pe care i-o doresc să fie cât mai lungă... Mă îngrijorează doar asemănarea, parcă şi fizică, cu Ostapenko, cea care după un succes şi mai mare la aceeaşi vârstă a dispărut în pluton, devenind o jucătoare oarecare. Doamne ajută ca Bianca să aibă parte de altă evoluţie. Deşi îmi pare rău că nu (mai) este româncă, s-ar putea ca ăsta să fie norocul ei! Tristeţea despre care vorbeam la început mi-a fost provocată de Federer: am urmărit până spre ora 3 noaptea finala pierdută de el în faţa lui Thiem. Cred că l-a scos puţin din ritm retragerea lui Nadal. Nu-i nimic, mai are de câştigat turnee, chiar şi de grand slam.