Între ape



Cel mai bine vor înțelege ce vreau să spun eu aici aceia dintre dumneavoastră care sunt și pescari. E vorba despre anume situații în care peștii au un comportament atipic, refuzând să se hrănească așa cum o fac în mod obișnuit, adică fie pe fundul apei, dacă e vorba despre peștii pașnici, fie în apropierea suprafeței, așa cum fac răpitorii. În astfel de ocazii se zice că peștii mănâncă „între ape”, adică la adâncimi pe care trebuie să le ghicești, să le cauți, să bâjbâi până le găsești, cel mai adesea fără rezultat. Cam în această situație, de orbecăială în necunoscut, mă aflu eu în calitate de fan al unor sportivi și al unor echipe care au un parcurs complet năucitor, neștiind la ce să mă aștept din partea lor de la o săptămână la alta, ba chiar de la o zi la alta în anume context, de pildă la tenis. Spuneam în ultimul comentariu că mă așteptam ca Mihaela Buzărnescu să o bată pe Andreescu, mai ales că în turul precedent înregistrase o victorie superbă, prin care părea că spărsese ghinionul care o ținea din vara trecută. Aiurea! Bianca Andreescu a bătut-o scurt, în două seturi, chiar dacă în al doilea cu 7-5, făcându-ne să credem că mai degrabă fusese vorba de o întâmplare decât de o revenire la forma excepțională de anul trecut. Cât privește evoluția ei în următorul meci, din următorul turneu, zău că n-am habar la ce ne putem aștepta: Miki pare să se afle „între ape”, nedându-ne nici un indiciu despre ce poate urma. La fel stau lucrurile și cu Real Madrid. Îmi ziceam că dacă tot e compromis definitiv campionatul, atunci măcar Copa del Rey va poposi pe Bernabeu, mai ales că turul cu Barcelona se soldase cu un egal în deplasare, ceea ce făcea ca Real să fie favorita la calificare. Meciul retur a început conform așteptărilor. Cu un Real jucând ca-n vremurile bune, cu ocazii după ocazii, cu ratări pe bandă rulantă. A fost suficient însă să ia un gol, pentru ca totul să se prăbușească, să vină încă două, și să ne bucurăm că n-am mai luat încă vreo 3! Dacă înțelege cineva ceva din jocul Real-ului (și în special din cel al lui Vinicius) îl rog să-mi dea și mie un telefon și să mi-l explice. Deocamdată însă îmi vine să mă ascund nu între, ci sub ape!



Recomandări