Doru POPOVICI

Să fiu al naibii dacă noi, românii, suntem sănătoşi! De ani de zile, nu doar că ratăm toate obiectivele la nivelul echipei naţionale, dar până acum nici măcar un an, Naţionala n-a jucat absolut nimic, indiferent dacă selecţionerul s-a numit Piţurcă, Răzvan Lucescu sau (ptiu, piei, Satană!) Daum. De când în locul panaramei de nemţălău a venit Guriţă, echipa a început să mai joace câte ceva, apoi s-a apropiat chiar de ideea de fotbal, iar ultimele meciuri au fost poate nu încântătoare, dar măcar pe deplin reuşite. După ce ne-au bătut toţi împiedicaţii Europei în preliminarii şi de campionat european, şi de mondial, iată că pentru prima oară după decenii terminăm o grupă fără înfrângere, ceea ce e important, dar esenţial e, cum spuneam, că ceea ce joacă această nouă echipă a României este chiar fotbal. Sigur că nu întotdeauna rezultatele sunt cele dorite, însă spuneţi-mi, vă rog, ce se poate spune de rău despre o echipă care termină fără înfrângere o grupă pe deplin echilibrată valoric, câştigând de 3 ori şi făcând 3 egaluri? E ăsta motiv de mârâială, de scandal şi de ţâfnă, ori de bucurie şi de a socoti ce ar mai fi nevoie pentru ca echipa să devină cu adevărat performantă la cel mai înalt nivel? Acum, ceea ce îi preocupă pe mulţi dintre colegii mei de scris şi de vorbit prin media este dacă unul sau trei sau câţi erau pe teren au ştiut sau nu că ne trebuie o victorie la cel puţin 2 goluri diferenţă pentru a spera la un baraj. De aici, un circ întreg, ca la oameni fără treabă. Se invocă psihologia şi pedagogia: erau oare toţi atenţi la ce se vorbea în pauză? S-au folosit tonul potrivit şi vocabularul adecvat? Da' ăia neatenţi mai pot fi convocaţi la Naţională!? Dacă n-ar fi de-a dreptul trist, ar fi totul de un comic demenţial. Peste toate, hop şi Guriţă Contra, cu o ţâfnă care a surclasat-o până şi pe aia clasicizată a lui Piţi, lasă-ne, încercând să disculpe şi echipa, şi pe el însuşi, pentru o culpă... inexistentă! Dacă în locul său ar fi fost Cornel Dinu, cred că am fi râs şi acum de replicile date de acesta unui Radu Naum  care, şi el, era plin doar de bune intenţii. Eu zic să ne lecuim dracului de tâmpeala asta tipic românească şi să ne bucurăm că mai putem vedea şi fotbal la echipa reprezentativă.