Gabriel MANȚĂ

Nu știu dacă mai există cuvinte pentru a descrie situația de la Dinamo. Dar, întotdeauna când încercăm să le găsim, să nu uităm de unde a plecat totul. De la refuzul de a-i onora lui Mircea Rednic o creștere salarială deloc exagerată, dar absolut justificată pentru ce izbutise în sezonul respectiv, raportat la resurse. De altfel, de numele său se leagă și ultimul titlu de campioană, adus în Groapă hăt în 2007. Pe lângă valoarea de antrenor, Puriul are și ochi pentru jucători, astfel că fotbaliștii străini aduși de el la Dinamo au dat randament, deși erau aduși pe bani puțini sau chiar gratis. De altfel, Gnohere a fost pierdut ulterior tot din motive de cărpănoșenie. Situația actuală a lotului este rușinoasă, practic dinamoviștii n-au lot de play-off, fapt confirmat și de poziția din clasament, mai aproape de retrogradare decât de locul 6! Soluția Bratu pentru banca tehnică a fost tot una ieftină, fostul atacant neavând experiența necesară (singurul său mandat la nivelul Ligii 1 fiind chiar acesta!), deși un timp a reușit să mascheze lipsa acesteia prin stilul său agresiv în declarații. Dădea impresia că știe ce spune și ce face. După înfrângerea de la Iași l-a făcut arșice pe Nistor, poate și pentru că știa că este pe făraș și nu mai conta. Aud că în locul său a fost numit Claudiu Niculescu, un fel de predare de ștafetă între cei doi foști colegi din atac. Acesta inspiră mai multă încredere ca antrenor, s-a apucat de meserie cam în aceeași perioadă în care Negoiță devenea acționar principal la Dinamo, iar de atunci a câștigat Cupa și Supercupa cu o echipă ca Voluntari. Prin comparație, de când Negoiță a preluat-o pe Dinamo, trecând-o inclusiv prin insolvență, a câștigat un singur trofeu, și ăla defunct – Cupa Ligii! Numele de Negoiță, fie că e legat de echipa de fotbal, fie de un sector al capitalei, este garant pentru eșec. Se pare că a venit rândul lui Niculescu să experimenteze acest lucru.