Gabriel MANȚĂ

Putem spune că finala de Rusalii s-a lăsat cu represalii. Vedetele Realului i-au concurat pe cei de la Liverpool la gradul de nemulțumire. Bale a dat multe, dar a jucat prea puțin, iar Ronaldo a jucat prea mult și n-a dat deloc, deși reclama redenumirea competiției după numele său! Mda, mai rar asemenea lipsă a simțului măsurii. E adevărat, s-a văzut frustrarea galezului și în meci, pe final a scăpat pe contraatac în superioritate numerică și a preferat să finalizeze decât să-l facă iarăși mare pe Ronaldo. Oricum, a fost o ediție a extremelor, între golurile din foarfecă ale lui Ronaldo și Bale și gafele strigătoare la cer ale portarilor nemți căscându-se o adevărată prăpastie. Hai că minge boxată sau scăpată în propria poartă am mai văzut, dar felul în care s-a deschis scorul e realmente nemaiîntâlnit! Iar beneficiar a fost tot Benzema, ca și în semifinala cu Bayern. Unui asemenea atacant logodit cu norocul i se cuvine un contract nou-nouț din partea clubului, dar tare mi-e că din BBC nu va mai rămâne nicio literă.

Iar acum, că ne-am mai liniștit, cazul Sergio Ramos. Circulă pe net o imagine cu Ramos care scoate limba când Salah iese în lacrimi, precum și o captură cu o postare a lui Klopp pe Facebook în care afirmă că Ramos este cancerul fotbalului. Ambele sunt fake-uri, dar multă lume a pus, mă scuzați, botul. Iar Ștucan (da, tot el!) descrie minuțios cum, în cădere, Ramos îi răsucește mâna lui Salah pentru a cădea peste ea și a i-o rupe! Numai că Ramos îl prinde de mâna dreaptă, iar Salah se accidentează la umărul stâng. Ramos face ”n” faulturi pe meci, unde am ajunge dacă l-am suspecta că la fiecare încearcă să-și scoată adversarul din joc?! Oi fi ținut eu cu Liverpool, dar în astfel de capcane nu cad. Prefer să-i cred pe Lampard și Rio Ferdinand, care nici n-au luat în calcul premeditarea. Am știut că totul s-a terminat odată cu ieșirea lui Salah, dar nu m-am putut opri să mă gândesc cum Beckenbauer câștiga o finală mondială cu umărul imobilizat...

În final, erată cu scuze pentru încurcarea orașului-gazdă în avancronică, Istanbulul își făcuse deja datoria la finala Ligii Europa, dar Kievul predominant ortodox completa chiar mai bine coordonatele unei finale cosmopolite.