Doru POPOVICI

Pentru că ne aflăm în plin sezon de snooker, turneele succedându-se aproape fără pauză, mă simt obligat să comentez ce se întâmplă în acest minunat sport, unde altădată numele performerilor erau doar câteva, ceilalţi, care umpleau tablourile până la 32, 64 sau 128 de participanţi, fiind doar de umplutură. Era vremea când Steven Hendry, Steve Davies ori Jimmy White deveneau "din mişcare" legende, pentru diverse motive, nu neapărat de bine... zic asta fiindcă Jimmy White este un fel de "contralegendă", fiindcă a jucat 6 finale de campionat mondial fără să fi câştigat vreuna! Avem şi azi în activitate personaje din această categorie, unul fiind chiar Jimmy White (prietenul cel mai bun al lui Ronnie Wood de la Rolling Stones), vârful suprem fiind, desigur, Ronnie O'Sullivan, cel pe care îl vedeam (şi încă îl văd, de ce nu?) drept singurul capabil de a câştiga într-un sezon cele 4 turnee britanice dotate cu un premiu final, pentru cel ce ar reuşi minunea asta, de 1 milion de lire sterline. Anul acesta, Ronnie a câştigat în Anglia primul turneu şi părea favorit şi pentru al doilea, open-ul Irlandei. A pierdut însă în turul 3 la Slessor, care a mers până în semifinală. Ronnie era, cred, obosit după turneul de la Shanghai, pe care l-a câştigat cu o zi înaintea startului din Irlanda. Fusul orar cred că l-a dat peste cap. Nu-i nimic, o poate lua de la capăt anul viitor. Dacă am zis Shanghai, atunci trebuie să observăm invazia de jucători chinezi în acest sport. N-am numărat, dar pe tabloul turneelor mari, de 128 de jucători, cam câte 50 sunt chinezi! Fenomenul e comparabil cu năvala nemţilor din RDG din anii '80 la înot, sau a chinezoaicelor la alergările pe distanţe lungi din atletism, din aceeaşi perioadă. Respectivele fenomene paranormale au luat sfârşit odată cu intensificarea luptei antidoping. La snooker nu cred că poate fi vorba de aşa ceva, singurul "doping" cunoscut fiind whisky-ul luat pe furiş în pauze, în vremurile alea glorioase...