Doru POPOVICI

Probabil vă reamintiţi că după primul din cele două amicale jucate de reprezentativa României, mă întrebam în spaţiul acestei rubrici dacă nu cumva locul nostru ar fi fost în Rusia, printre calificatele la World Cup, având în vedere că multe dintre calificatele pentru baraj nu jucaseră mai nimic în meciurile tur, iar noi, e drept că în meci amical, făcuserăm spectacol contra Turciei. Între timp, distracţia a luat sfârşit. Cine a avut de calificat a rezolvat problema (mai puţin Italia, chestie absolut inexplicabilă), prin joc sau prin jocuri de culise (cine crede că la Haţegan a fost doar o „greşeală omenească" este ori nepriceput, ori naiv), iar cine n-are treabă cu nobilul sport şi-a văzut pe mai departe de obişnuita panaramă, cu fotbalişti descalificaţi sau chiar defavorizaţi, cu fosile reciclate, cu unii aduşi la plezneală, poate fac întâmplător vreo ghiduşie şi redevin vandabili etc. În această categorie se înscrie cam fără adversar echipa numită România, aflată în proces de, sanchi, reconstrucţie. Vă propun să vă detaşaţi complet de sentimentalisme, de preferinţe, şi să vă răspundeţi sincer la o întrebare pe care e normal să ne-o punem fiecare din cei ce iubim fotbalul şi România: se poate face o echipă performantă cu Torje, cu Moţi, cu Săpunaru şi cu Chipciu? Că eu asta am înţeles din ce-mi fu dat să văd la televizor: că loser-ii ăştia profesionişti or fi un fel de cai de-ai lui Harap Alb, adică nişte mârţoage cărora dacă le administrezi doza potrivită de jăratec devin armăsari de curse şi mi ţi-i iau la alergat pe toţi ăilalţi de rămâi uimit. Eu, unul, aştept cu maxim interes să văd cum puterea de convingere a lui Guriţă operează şi în cazul Ştefan Radu, căruia, auziţi minune!, i se va propune să vină la Naţională numai când vrea muşchii lui. Neamţu' avea măcar scuza că nu ne-nţelege. Guriţă, însă, am senzaţia că ne ia de proşti, ceea ce mie mi se pare destul de riscant din partea unuia cu un I.Q. de maximum pai'şpe!