Cum rămâne cu „masa bogaților”?

Lunga agonie, adică preliminariile care ne-au arătat că și cu neamț pe bancă valoarea echipei rămâne neschimbată, adică zero, din moment ce nu depășești decât două țări neomologate la fotbal, a luat sfârșit în stilul pur românesc deja clasicizat, adică cu regrete că n-am găsit un Guriță mai devreme cu un an și, desigur, cu speranțe revigorate că în următoarele preliminarii, pentru „european”, va fi o cu totul altă echipă a României. Și la vară cald. Până atunci, trăgând cu ochiul la ce alte minuni s-au mai petrecut în aceeași competiție, comentatorii români supradotați pe linie patriotică se simt obligați să demonstreze că rușinoasa noastră prestație devine mai puțin rușinoasă dacă o comparăm cu a Olandei, țara oricând favorită în orice competiție. Eliminarea Olandei arată, zic ăștia, că în fotbalul mondial se produc schimbări, chiar mutații, drept pentru care (cunoașteți formularea?) „nu mai există favoriți”. Asta se cam bate cap în cap cu chestia ailaltă, care demonstrează fără drept de apel că noi nu încăpem (aproape) niciodată la „masa bogaților”. Ambele construcții, deși antagonice ca sens, demonstrează doar că România a ajuns ciuca bătăilor, indiferent pe cine selecționezi și indiferent cine e selecționer. Ca termen de comparație, dar și întru contracararea cretinelor explicații, vă propun să vă gândiți nițeluș la Islanda, o insulă alcătuită din bolovani, gheizere, cenușă și lavă, populată de vreo 300.000 de nebuni (din moment ce locuiesc acolo!). Greu îți poți imagina un loc mai neprimitor, mai inadecvat oricărei activități umane, implicit fotbalului. Ei bine, dintre ăștia 300.000, adică de 60 – 70 de ori mai puțini decât românii din România, s-au ales 11 plus rezervele, care au măturat tot ce s-a arătat în calea lor către „mondiale”, unde s-au calificat direct, din prima. Întrecând în grupă Croația, Ucraina, Turcia. O fi Islanda vreun bogătaș de care n-am aflat noi? Sau doar o țară populată normal, cu oameni și fotbaliști normali, predispuși în primul rând la muncă. În al doilea rând, tot la muncă. Abia apoi, la muncă și iar muncă!