Doru POPOVICI

Între 2-0, cât pronosticasem eu la radio, în dimineaţa meciului, că va fi scorul, şi 3-1, cât a fost în realitate, aparent nu e mare diferenţă. De fapt, cele două goluri înscrise în plus faţă de estimările mele sunt tot atâtea motive de nedumerire. Golul în plus înscris de noi demonstrează că spiritul ofensiv, pe care îl credeam aproape decedat, are doar nevoie de niţică resuscitare (produsă aproape natural, odată cu intrarea lui Budescu pe teren) şi totul se schimbă în bine, în timp ce golul primit de la o echipă neomologată este motiv de mare îngrijorare. Încă mai neliniştitoare este întreaga fază a golului necalificaţilor, în care doi fundaşi centrali au făcut marcaj la nimeni, dintre ei izvorând chiar Nimeni, care a dat cu capul în obiect absolut nederanjat nici măcar de cel mai bun portar din Franţa, Europa şi Calea Lactee, care privea oarecum admirativ la traiectoria aia minunată. Pe care, evident, n-a dorit s-o strice de frumoasă ce era. De aici se desprinde doar concluzia că Chiricheş este egal mereu cu el însuşi, adică la fel de prost şi la Napoli, şi la Naţională. Fiindcă unul din cei doi adormiţi la centrare era chiar el, căpitanul. Să lăsăm însă naibii motivele de amărăciune şi să ne bucurăm că echipa asta, care de fapt e tot aia, cu două-trei inserturi, a reuşit să înscrie de trei ori. Incontestabil, minunea s-a produs în primul rând datorită fenomenalului Budescu, despre care acum vreo săptămână scrisesem că e omul care şutează de unde n-o face nimeni, ba mai şi înscrie. Este exact ce a făcut la primul gol, categoric cel mai frumos al zilei (şi poate al calificărilor din toată lumea), o realizare individuală perfectă, cu un şir de driblinguri care i-ar fi plăcut şi lui Dobrin. A fost un motiv în plus să ne întrebăm cu toţii dacă maimuţoiul neamţ era întreg la neuron, având în bătătură asemenea artişti (adică şi pe Alibec), dar jucând cu împiedicaţi de teapa lui Maxim şi Stancu. Nu-i vorbă că şi Andone, leu în La Liga, la Naţională e de-a dreptul penal. În concluzie, nimic nou: România bate tot în jocurile amicale/fără miză. Bravo!, măcar am avut spectacol.