Doru POPOVICI

De la început trebuie spus că, din motive întemeiate, acest articol este scris cu mai bine de o săptămână înaintea disputării meciului de mâine. Un meci pe care România n-are decât să-l câştige. Bravo ei. Şi ce dacă? Halul în care a ajuns reprezentativa noastră nu ne mai permite nici să sperăm, ceea ce e absolut groaznic: păi dacă şi speranţa, care moare ultima, s-a dus... Cu adevărat deranjant e faptul că acum, spre deosebire de anii în care sub tricolor evolua o bandă de loseri, chiar avem niscai băieţi care se apropie de statutul de fotbalişti. În anii despre care am vorbit mai înainte, în afară de Mutu nu cred că mai era vreun fotbalist. Acum, un Alibec, un Budescu, un Andone, un Stanciu, plus ceva puştani de prin bătătura lui Gică Hagi, chiar ar putea alcătui o echipă reprezentativă cu şanse de calificare. Ce ne-a împiedicat s-o facem încă de acum? Păi, în primul rând, panarama adusă pe post de antrenor, un derbedeu numai fiţe şi talente, cum nu cred să fie mulţi printre nemţi, altfel spus, numai bun pentru a antrena în România. Chestia e că dacă antrena Chiajna sau Voluntari nu era nici o problemă, s-ar fi potrivit la fix cu grătarele din dosul vestiarelor. Numai că reprezentativa e altceva decât o echipă sătească. Şi în nici un caz nu i se potriveşte numitului Daum, altfel suficient de nesimţit pentru a nu se da dus nici după ce toată ţara i-a sărit la beregată. Culmea cretinismului mi s-a părut chestia cu Alibec, un fotbalist absolut remarcabil, cum maimuţoiul neamţ nu cred să fi întâlnit prea mulţi în cariera sa. A nu-l convoca la Naţională este o dovadă de cretinism pur, pe care dacă ar fi dat-o, să zicem, Piţurcă, nu ne-am fi lăsat până nu-l vedeam dus. Aşa însă, generoşi cum suntem, lăsăm ca în ţara ăsta prost făcută să-şi facă de cap care neamţ vrea, cum vrea, când vrea, ba şi de pe orice funcţie. Greşesc eu? În rest, şi dacă batem mâine, ba şi în următoarele meciuri, cu ce ne alegem? Poate doar cu prelungirea contractului neisprăvitului...