Doru POPOVICI

Nu-mi amintesc dacă în anii trecuţi s-a mai întâmplat ca o cursă de Formula 1 să fie programată în aceeaşi zi cu Indy 500. Parcă nu. Oricum, lucrul nu are importanţă decât în măsura în care ar deveni obişnuinţă, astfel încât, dacă ne ţin nervii şi inima, am putea trăi din nou ceea ce ne-a fost dat să trăim alaltăieri. A fost mai întâi splendoarea aia de la Monte Carlo, unde te uiţi chiar dacă n-ai vreo treabă cu sportul în general, ori cu Formula 1 în special, fiindcă mai vezi un yacht din alea ale lui Abramovici, vreun rocker printre spectatori ori vreo mare actriţă într-un balcon, şi dincolo de orice discuţie, o cursă mai degrabă la noroc decât pe ştiinţă, întrucât dacă ţi-ai propus să nu te laşi depăşit, atunci poţi s-o ţii aşa săptămâni la rând, nu doar 100 de minute, cât durează cursa, fiindcă depăşirile sunt sinonime cu accidentul, aşa cum s-a întâmplat alaltăieri, când Button a încercat una de l-a pus pe ălalalt pe gard, ba şi pe latura dreaptă a monopostului. Tocmai de aceea, faptul că Hamilton a plecat de pe 13 şi a încheiat pe 7 spune totul despre cel mai bun pilot din Formula 1. N-a depăşit el chiar 6, că vreo 2-3 s-au buşit, dar vreo 3 tot a depăşit... Fanii celorlalţi să stea liniştiţi, că titlul pleacă la Hammy şi anul ăsta. În Indy, altă nebunie: după ce am văzut cu o săptămână şi ceva mai devreme accidentul înspăimântător al lui Sebastian Bourdais, care în aceeaşi noapte s-a ales cu pelvis nou, din metal, ba şi cu o bucată de bazin tot aşa, în plină cursă, alaltăieri, un alt pilot a păţit-o şi mai rău: buşitura, zbor cu răsuciri, aterizare, explozie, incendiu. E mort!, îţi zici privind norul de fum... din care, din sfertul de maşină rămas, se dă jos chiar pilotul, care face semne tandre către tribune. Accidentul de ceva mai târziu, cu doar 6 maşini buşite paşnic ele între ele, a părut o glumă. Cred că transmisiuni ca asta ar trebui însoţite de anunţurile alea cu "acordul părinţilor" şi cu "vă pot afecta emoţional".