Gabriel MANȚĂ

Este firesc ca Premier League să monopolizeze ştirile începutului de an în ceea ce priveşte fotbalul. După golul de antologie al lui Giroud, iată încă un eveniment furnizat de fotbalul englez în această primă etapă jucată până la Bobotează (Epiphany Day, cum ar spune insularii). Este vorba despre egalarea recordului de victorii consecutive într-un singur sezon şi apoi de împiedicarea îmbunătăţirii lui. Chelsea înşirase până la sfârşitul anului trecut 13 victorii la rând, ultima chiar pe 31 decembrie, cu Stoke, egalând astfel recordul lui Arsenal din stagiunea 2001-2002, acea superbă echipă cu Bergkamp şi patru muşchetari – Vieira, Pires, Henry şi Wiltord, francezii fiind toţi campioni europeni la zi, iar primii trei şi mondiali! Ce vremuri, nu-i aşa? Revenind la Chelsea, la prima reprezentaţie din 2017 s-a deplasat pe terenul rivalei citadine Tottenham Hotspur, iar aceasta nu i-a permis a 14-a victorie consecutivă, ba chiar a învins-o suficient de clar, 2-0, cu o dublă a lui Dele Alli. Tottenham şi-a văzut în primul rând propriul interes, cu această victorie urcând pe locul trei, la şapte puncte de adversara sa. Nu sunt puţine, dar nici n-a permis banalizarea campionatului. Oricum, Antonio Conte merită toate aprecierile, este un tehnician care chiar ştie meserie. După un început anevoios, fiind la prima experienţă în afara Italiei, a ajuns chiar la un singur meci de demitere, dar odată trecut acel hop a izbutit o serie peste cea a lui Mourinho, ducând echipa pe primul loc. Nu ştiu ce va fi în continuare, nu sunt suporterul lui Chelsea, dar la un eventual succes în campionat al albaştrilor m-aş bucura pentru Conte. În favoarea sa este şi faptul că nu are lotul cel mai “costisitor” din fotbalul englez, ba chiar e posibil să nu fie nici între primele trei.

În aşteptarea Open-ului Australian, închei cu tenis. L-am văzut şi pe Djokovic la lucru, în Qatar. Dacă ne întrebam cum va fi Modialul de fotbal din 2022, în condiţiile în care el se va desfăşura în ianuarie, atunci am putea să ne liniştim. Vântul din deşert poate l-a împins pe Djokovic la execuţii bizare, dar până la urmă tot e în semifinale, iar fotbalul nu e chiar aşa sensibil la lucrurile astea. Tot în semifinale ar trebui să fie şi Murray, n-am prins decât primul set, smuls destul de greu lui Almagro, când vântul se mai potolise. Ar fi totuşi un interesant preambul al sezonului o primă finală între primii doi jucători din circuit.