Fapt: dintre cele trei adversare din grupă ale Simonei, la Turneul Campioanelor din Singapore, pe una a învins-o (Madison Keys), celelalte două au jucat finala! Deci tragerea aia favorabilă de care pomeneam deunăzi, identificând-o doar prin posibilitatea de a juca împotriva jucătoarei din State, pentru al cărei stil Simona are antidotul perfect, s-a dovedit superficială. În completarea grupei, a primit două adversare „on fire” (așa cum o vedea Simona pe Kuznețova, în cealaltă grupă!), adevărate bombe cu ceas, imposibil de dezamorsat la momentul actual. Dacă ne uităm la grupa cealaltă, observăm că oricare dintre cele patru nume ar fi fost mai abordabile. Nu mă bănuiți că aș fi căutător de scuze, e doar o observație. Și altă observație: una dintre semifinale a fost jucată de numerele șapte și opt, adică ultimele din totalul de opt, Cibulkova și Kuznețova! Și exact cele care și-au obținut la limită calificarea între campioane. Din toată inima, bravo lor!
Și acum despre finală. Cibulkova, care nu ajungea cu toată talpa la podea când stătea pe banchetă, în pauze, a fost ca un tanc mic și încăpățânat, dispus să meargă înainte și doar înainte cu orice preț. Dacă există vreo acoperire pentru expresia aia demonetizată „și-a dorit mai mult victoria”, atunci jucătoarea slovacă a oferit imaginea perfectă. A zâmbit când a făcut dublă greșeală la minge de meci, a făcut-o iarăși când a îngropat în fileu o minge scoasă pe tavă din defensiva disperată a nemțoaicei. Mesajul acestui zâmbet era că acceptă provocarea destinului, hai să vedem până unde se poate ajunge. Ea părea gata pentru orice. Apoi, probabil sensibilizat, destinul și-a întors fața spre ea sub forma unui fileu cu amortizor. Și gata meciul, gata și turneul. Ditamai turneul, cel mai important din cariera sa. Pe care l-a câștigat venind de departe, după două înfrângeri inițiale, după condiția obligatorie de a câștiga scurt al treilea meci, care mai trebuia validată și de victoria lui Kerber cu Keys! Odată evadată de pe fundul prăpastiei, Cibulkova a țâșnit ca din pușcă și n-a mai putut-o opri nici liderul mondial care, între noi fie vorba, n-a jucat deloc prost. Și, în pofida acestei înfrângeri, Angelique Kerber merită tot creditul pentru anul 2016: a câștigat două turnee de Grand Slam, a disputat finala la un altul (pierdută la Serena), a jucat finala olimpică (cedată la Puig, o jucătoare metamorfozată în „terminator” de faptul că juca pentru țara ei, posibil mai ales când națiunea respectivă își caută identitatea) și a ajuns să joace cu trofeul pe masă și la această ultimă mare competiție! Uriaș sezon. Irepetabil.