Doru POPOVICI

Aveam aproape şapte ani când la Olimpiada de la Roma, în 1960, Iolanda Balaş câştiga aurul olimpic la săritura în înălţime, parcă şi cu un nou record mondial. Aşteptam trepidând Radiojurnalul de la ora 22 de la Radio Bucureşti, pentru că după acesta, la 22.30, erau ştirile din sport. Televiziunea, deşi exista de vreo 3 ani, nu-mi amintesc să fi transmis ceva. Cum n-a transmis nici de la următoarea Olimpiadă, cea de la Tokyo, din 1964, de la care ţin minte doar că marele Constantin, pe care presa insistă să-l numească "Profesorul", deşi porecla lui în tribune era "Crăcănel", a ratat un penalty şi ne-a trimis acasă de la singurul turneu olimpic unde ne-am calificat şi cu fotbalul. Şi cam de la fiecare Olimpiadă îmi amintesc câte ceva, ba, la cea din '84, de la Los Angeles, am fost chiar ghidul şi translatorul echipei televiziunii CBS care a făcut în zona noastră filmul oficial de prezentare a României, în care eu am dat chiar şi un scurt interviu, pentru care Securitatea m-a jughinit aproape 4 luni. Aşadar, timp de mai bine de jumătate de secol, am aşteptat realmente trepidând fiecare Olimpiadă şi m-am bucurat enorm la fiecare succes al sportivilor noştri. Pe Nadia Comăneci, la Montreal, în 1976, am văzut-o echipat în uniformă militară, iar la istorica ei nota 10 la paralele eram chiar comandantul gărzii la U.M. 01090 Predeal, unde mi-am cărat de cu zi un televizor în camera comandantului gărzii! Şi nu numai că n-am primit zile de carceră, dar chiar am văzut minunea Comăneci împreună cu generalul Ion Coman, venit în ziua aia într-o inspecţie. Ceea ce vreau să spun e că până în acest an 2016, de fiecare Olimpiadă mă leagă câte o amintire de neşters. Şi la fiecare din ele am avut câte unul sau mai mulţi sportivi români pe care-i aşteptam înfrigurat şi de la care aşteptam şi medalii, şi rezultate excepţionale. Pentru prima oară de când mă ştiu, începe o Olimpiadă de la care nu aştept nici reuşite de excepţie, nici medalii de la sportivii români. Iar dacă se va întâmpla vreun miracol, voi fi absolut fericit. Nu mă pot împiedica să constat însă că emoţia începerii Olimpiadei s-a dus dracului. Şi zău că nu-i din cauza vârstei mele.