Doru POPOVICI

E ultima dacă când vă reamintesc ce scriam tot aici înainte de începutul sfârşitului, anume că un scor mai mic de 4 - 0 în meciul de deschidere ar demonstra că România e în maximum de formă şi că ar îndreptăţi speranţele chiar şi pentru un egal smuls Albaniei. În calculele mele de atunci nu inclusesem şi Elveţia, plecând de la ideea că oricum ne bate. Până la un punct, adică la finalul meciului cu elveţienii, eram în depăşire de plan, cum se spunea pe vremea regimului care a inventat generali pe bază de dat cu copita-n băşică: Franţa abia ne bătuse cu 2 - 1, iar cu Elveţia obţinuserăm cel mai nemeritat egal din istoria fotbalului. De aici, speranţe nealterate, ba chiar amplificate, pentru egalul preconizat iniţial, pe care acum îl vedeam mai toţi transformându-se într-o victorie. Pe bază nu de joc, că de unde nu-i..., ci pe bază de tradiţie, că asta ne omoară mai mereu. Apropo, tot tradiţia am crezut că ne va face veşnic campioni mondiali la handbal (iar în loc de asta am ajuns să ne bată egiptenii, algerienii etc.), că ne va rezerva toate medaliile de aur în toate competiţiile de gimnastică feminină, că va face din barca de 8 + 1 feminin campioana olimpică pentru eternitate. Numai că nici tradiţiile nu mai sunt ce-au fost. Aşa că albanezii s-au pişat niţel pe ele, iar la pachet şi pe întreaga adunătură poreclită reprezentativa României, despre care şi eu susţin că nu ne mai reprezintă de foarte multă vreme. Tocmai de aceea, nu am resimţit deloc frustrarea care m-a cuprins în 1994, când alt dobitoc, pe nume Prunea, ne-a îngropat fix cum a făcut-o panarama de Tătăruşanu, despre care cu mult timp înainte de a deveni "stranier" scrisesem că habar n-are să iasă la mingile pe sus, de parcă ar avea probleme cu vederea. Iar tot ce a făcut de când s-a cărat a fost să-şi perfecţioneze ieşirile astea cretine, reuşind de două ori în trei meciuri să iasă ca un idiot. Culmea e că nimeni nu zice nimic despre asta. Ori au fost ăilalţi, toţi, încă şi mai cretini, astfel încât ieşirile tăntălăului să pară chiar reuşite!? Cum ziceam, n-am avut puterea nici să mă întristez cât de cât, darămite să mă supăr. Păi, pe cine? Pe o gaşcă de Nimeni?