Doru POPOVICI

Dacă luăm în calcul valoarea echipelor participante în competiţiile la care mă voi referi în continuare, cred că nu este exagerat să considerăm că în Champions' League putem vorbi de 60%, echipelor prezente în Europa League rămânându-le un onorabil 40%. Asta, deşi în sport, cât şi în arte, e o prostie să faci calcule procentuale. Mă veţi ierta, sper, de data asta. Ce spune în continuare calculul ăsta prostesc? Păi, dacă în Champions' League avem o finală exclusiv spaniolă, iar dincolo una doar pe jumătate, adunând cele 60 de procente cu celelalte 20, rezultă că pe total continent, cam 80% din valoarea fotbalului se află în Spania. Mai rămâne şi Anglia cu 20 de procente, şi gata socoteala. Germania, Italia, Olanda, Franţa, Portugalia? Pardon, nu există. Iar dacă rememorăm şi meciurile pe care le-am văzut în campionatele tuturor acestor ţări în ultimul sezon, zău că nu rămân prea multe de discutat. Calitatea fotbalului din Spania şi Anglia surclasează concurenţa, oferindu-ne în fiecare săptămână subiecte de comentarii, ceea ce nu se poate spune despre oricare din celelalte ţări. Sigur că aici trebuie subliniat faptul că salariile fotbaliştilor din Anglia şi Spania sunt la rândul lor greu de comparat cu ale celorlalţi, de unde concluzia că investiţiile în calitatea fotbaliştilor se acoperă prin calitatea spectacolului oferit. De aici, mai putem trage şi o altă concluzie, total defavorabilă nouă: în fotbalul românesc nimeni nu investeşte nimic. Se poate formula şi altfel: la noi, se investeşte în nimic. Adică se achiziţionează, din când în când, de către o echipă sau alta, câte un rebut sau un ratat, de regulă cam de doi lei, care este plătit cu un salariu de doi bani. Hai, trei bani, pentru rataţii cu nume. În rest, linişte, pace, armonie. La adăpostul cărora se rulează nişte bani, în sensul că se spală. Fiindcă altfel n-am avea atâţia "grei" (ha, ha!, nici ca poreclă nu ţine să le zici aşa) la bulău. Chiar aşa: de unde naiba om avea atâţia grei într-un fotbal atât de subţire?