Iată că s-a dus și turul semifinalelor cupelor europene, iar până să ne lămurim pe deplin ce s-a întâmplat, dă peste noi și returul, că așa e în anii cu europene sau mondiale, totul e dat pe repede înainte. Au fost patru meciuri mai degrabă tensionate decât spectaculoase, din care am remarcat în primul rând cursa aia nebună, de antologie, prin care Atletico a câștigat meciul cu Bayern. Paradoxal, tot Atletico s-a remarcat și prin cel mai murdar joc, la timorarea totală a adversarului, pe care oricare alt arbitru, în afară de englezi, l-ar fi taxat cu nenumărate galbene, ba și cu vreo două bonusuri roșii. Aparent, Atletico este favorită, dar și pe Bayern o apucă din când în când nebunia. Eu mă risc să susțin că Bayern se califică. Dincolo, nu cred că se îndoiește cineva de victoria în retur a Real-ului, fiindcă diferența e cam de două clase… iar dacă joacă și Ronaldo, se fac trei! Concluzia ar fi că finala e între Real și una din celelalte două. În Europa League, cam aceeași situație, cu un Liverpool care poate, în principiu, să întoarcă rezultatul (dar îi va fi al naibii de greu), că doar tocmai ce ne-a arătat în sferturi că e în stare de orice nebunie. Tot aparent, Șahtior a ratat șansa de a se mai duce o dată în finală, ceea ce ar fi însemnat, cred eu, o ocazie fericită pentru Mircea Lucescu de a se despărți în triumf de Ahmedov. Șahtior însă știe și ea să joace în deplasare, numai că are cea mai grea misiune dintre toate cele opt semifinaliste: îi trebuie neapărat o victorie în retur, fiindcă e absurd să ne gândim la un 3 – 3. Culmea culmilor ar fi însă alta, iar rezultatele de până acum cam către asta ne duc cu gândul: ce ați zice de două finale cu patru echipe spaniole din patru semifinaliste, adică Real – Atletico, respectiv Villareal – Sevilla!? Ceea ce ar însemna că fotbalul spaniol a ajuns 4 X 4, ca mașinile alea care trec peste orice obstacole.