Gabriel MANTA

Ca întotdeauna în perioada asta, ne consolăm cu fotbalul din Anglia, că ăla din Belgia sau Turcia nu se vede pe nicăieri, poate doar pe net şi nu merită efortul. Aşadar, luni seară am văzut meciul dintre două foste mari echipe, Manchester United şi Chelsea Londra, confruntare care în ultimii ani decidea titlul. La anul, primii să zică mersi dacă prind un loc în calificările Ligii Campionilor, ceilalţi dacă nu retrogradează. Şi rezultatul de 0-0 le pune în „valoare” neputinţa, deşi unii ar putea spune că s-a jucat pe atac şi au fost ocazii. Mai degrabă am văzut dorinţă, nu ştiinţă, iar ocazii or fi fost, nu zic nu, dar felul în care au fost ratate spune multe despre competenţa jucătorilor respectivi. Portarii da, au fost la înălţime, poate că este o tendinţă de ultimă oră în fotbalul european, de aici şi alegerea lui Tătăruşanu cel mai bun fotbalist român. De la United, doar Martial şi-a probat stofa, iar tocmai cu el ne vom vedea la Euro. În rest, Rooney poate bifa doar capitolul tactic, că la execuţii a rămas dator. El, care are în palmares nişte goluri acrobatice din foarfecă, a ratat victoria în ultimele minute cu un voleu în peluză, la o minge care putea fi acoperită numai dacă-şi desprindea şi celălalt picior de pe sol. Depay e ca o găină fără cap, nu-i de mirare că a ajuns rezervă, în timp ce Schweinsteiger numai a campion mondial nu arată. Dincolo, jale şi mai mare, se aşteaptă totul de la Hazard, care nu e totuşi Messi. Oscar aduce cu o fată timidă, adică nici nu-l observi, în timp ce Willian, care altădată nu greşea o minge, acum pierdea şi câte două-trei la rând.

De declinul acestor cluburi ar trebui să profite Arsenal, ca să scape şi Wenger de glumele pe care le face Mourinho pe seama lui. Păcat de colapsul de Crăciun (0-4 la Southampton!!), explicabil parţial prin eterna aglomeraţie de la dispensar. Klopp a reuşit să învingă liderul Leicester, dar Liverpool are oscilaţii mari, ceea ce arată că, dincolo de entuziasm şi motivaţie, lotul lasă mult de dorit. Dacă Leicester va fi pierdut şi cu Manchester City, atunci lupta pentru titlu s-ar reduce la o afacere în doi, City cu Arsenal. Deşi ar fi frumos ca Leicesterul lui Ranieri să ţină isonul cât mai mult, eventual până la sfârşit. Al campionatului, nu doar al anului. Bine că mi-am amintit, la mulţi ani şi cât mai multă pâine pentru la anul, că fotbal sau înlocuitori om mai găsi.