Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Chiar n-am tremurat de emoţie, nici în cursul zilei, aşa cum mi se întâmplă în ultimii ani, dar nici măcar în timpul meciului, cum mi-a fost dat pe întreg parcursul României în campania asta de calificare. Analizând la rece toate întâmplările zilei de duminică, nu pot să spun dacă lipsa mea de implicare emoţională se datora siguranţei că vom bate măcar pe Ferroe sau convingerii, cum de altfel scrisesem încă de sâmbătă, că grecii ne vor rezolva problema. E bine că s-au întâmplat amândouă simultan şi că liniştea deplină ne-a inundat probabil pe toţi încă din debutul ambelor partide, atât România cât şi Grecia înscriind în acelaşi minut, când abia începuseră meciurile. Ceea ce s-a întâmplat ulterior în Grecia a fost spectacol pur, ambele echipe atacând nebuneşte, una pentru a salva printr-o ultimă prestaţie frumoasă întregul dezastru, cealaltă cu speranţa că victoria o va scăpa de barajul în care, sunt convins, n-are absolut nici o şansă, indiferent cine i-ar fi adversarul. Din ceea ce am văzut, am căpătat convingerea că dacă acum s-ar da startul campaniei tocmai încheiate, Grecia ar câştiga grupa fără mare efort. În sfârşit, să ne bucurăm că s-a terminat, însă nu mă pot împiedica să constat că lipsa asta de implicare a noastră este efectului jocului cel mai adesea jenant pe care ni l-a etalat Naţionala. Şi nici n-ar avea ce să ne arate în plus, din moment ce jucătorii ei "de bază" par în majoritatea lor rătăciţi pe terenul de fotbal, un sport care le pare complet străin. Ne tot îmburicăm că am primit cele mai puţine goluri dintre toate echipele, numai două în 10 meciuri. Asta demonstrează însă doar calitatea slabă a adversarilor, şi nicidecum valoarea unor Chiricheş sau Papp, pentru care nici cuvântul "catastrofe" nu acoperă pe deplin prestaţiile lor. Cu ei la turneul final n-avem decât şansa unor scoruri-fluviu. Vorbesc de luate, nu de date. Cu mâna pe inimă zic că în afară de portari şi de 2 - 3 jucători de câmp, nu avem nici lot, nicidecum echipă. În Franţa ne paşte o mare ruşine dacă nu schimbăm tot. În moţ cu antrenorul!
