Gabriel MANȚĂ

Mi-a fost tare ciudă la meciul Simonei, dar ea era cea mai puţin vinovată. Când însuşi marele tenismolog CTP se lasă purtat de val şi, cu toate că nu obişnuieşte, o dă finalistă pe Simona, când şi la treizecizero.ro se făceau scenarii despre reprezentaţia de gală care era finala cu Serena, un nenorocit instinct de parior nu mă lăsa să visez. Ca să nu fiu scepticul de serviciu, am scris doar să nu cădem în acelaşi păcat al comparaţiei cu meciul şi forma precedentă şi să ne bucurăm de tenis. Nici asta n-a fost posibil. Cum să te bucuri de tenis când favorita ta e surclasată?! Sau când pierde 15 puncte la rând?! Da, mai ales că se găsise şi taică-său să declare că n-o primeşte acasă fără trofeu, Simona n-a făcut faţă aşteptărilor din toate părţile. Dar nu este asta ceva firesc, la 23 de ani, dacă însăşi Serena Williams n-a făcut faţă presiunii, deşi ea declara că n-o simte? Încerca să se mintă, să se autosugestioneze, dar iată ce lecţie ne-a dat tenisul. Pe de altă parte, deşi am depăşit clişeul cu muşchii ei masculini, fiindcă aceştia sunt dublaţi fără îndoială şi de mult talent, m-a bucurat nespus eliminarea ei. Are şi automotivarea asta o limită, prea mult show, prea multe răgete demne de lupte în cuşcă, nu de tenis. M-a cucerit zâmbetul pe care Roberta Vinci l-a afişat la un astfel de episod. Şi, ca să-mi spun părerea până la capăt, cred că Serena ar trebui să se îmbrace ca Azarenka, cu pantaloni scurţi, căci fusta ei cade la fel de bine ca pe zânul ăla care făcea reclamă la o bancă. Una-două i se ridică pe fund şi stă acolo ca pe un raft!

În final de finală, regina a fost Flavia Penetta, care şi-a anunţat apoi retragerea. O aplaud, e supremul pentru o jucătoare din linia a doua care nici nu visa la aşa ceva: „cu trofeul acesta, viaţa mea este perfectă”! S-o credem.