Doru POPOVICI

Am mai spus-o, repet (spre "norocul" meu, pentru ultima dată) şi promit că nu mai reiau subiectul decât la anul, pe vremea asta, dacă va fi cazul... şi mi-e al naibii de teamă că va fi: nu mă bucură deloc, absolut deloc, când pronosticurile catastrofice îmi ies. Aşadar, înainte de preliminarii, apreciam că vom avea o ediţie de cupe europene fără participare românească, iar pronosticul, până acum două seri, îmi ieşise doar parţial. Finalizarea au reuşit-o ultimele noastre combatante (pe dracu', combatante!) care joi seara au făcut doar act de prezenţă la Alkmaar şi Rosenborg, ceea ce au comis ele efectiv pe gazon fiind fie amuzant, pentru gazde, fie înspăimântător, pentru noi, cei de aici. Nici măcar un minut din cele 2 x 90 calificarea nu a fost în discuţie, ai noştri tratând cele două partide cu o lehamite vecină cu somnul adânc. Mai ales la Steaua, diferenţa dintre grohăiala "mobilizatoare" de dinaintea plecării şi sictirul deplin pe care l-a etalat pe gazon este cel puţin egală cu diferenţa dintre un antrenor calificat şi un papagal. N-am văzut absolut nici o idee tactică, nici o acţiune mai de Doamne-ajută, ci doar o salahoreală de necalificaţi cu speranţa că bafta porcească poate ţine loc de ştiinţă a jocului. Îmi vine să vomit ori de câte ori aud de înfrângeri/eliminări "onorabile", cum mai încercau vreo doi oficiali stelişti să ne prezinte inclusiv această eliminare. Fiindcă un loser nu este nimic altceva decât un loser. Ăilalţi, în care chiar îmi pusesem speranţe după meciul tur, au trecut de centrul terenului de vreo 3 ori în toată prima repriză. Şi nu-mi amintesc să fi tras măcar un singur şut pe spaţiul porţii, cât a fost meciul de lung. Iar ca pe masa asta bogată să se-mpută şi desertul, după ce a apărat neverosimil nişte mingi grele rău, la urmă şi Lung a trântit-o, luând primul gol la cel mai lejer şut din tot meciul. În concluzie, am văzut nu două echipe, ci două adunături, două găşti, care dacă s-ar desfiinţa şi mâine, e greu de presupus că le va observa cineva dispariţia.