Doru POPOVICI

Pe vremuri, dacă prindeam vreo echipă norvegiană de club în vreuna din competiţiile europene, am fi spus că Dumnezeu şi-a întors faţa către noi. Cu totul altfel stăteau lucrurile în privinţa olandezilor, deveniţi un soi de sperietoare continentală (aşadar, nu doar pentru noi) prin angajamentul cu totul excepţional în joc, dublat adesea de o tehnică şi mai şi. Nu înşir acum numele fotbaliştilor olandezi care au scris istorie. Cert este un lucru, de fapt... două! Anume că nici norvegienii nu mai sunt ce erau şi nici olandezii. Ideea e că acum, înaintea meciurilor decisive, din play-off, în mod paradoxal şansa cea mai mare de calificare o are Astra, în dispută cu olandezii. În privinţa Stelei, lucrurile sunt categoric mai complexe şi mai complicate, întrucât întâlneşte un adversar aflat în mare formă şi care realmente mănâncă nori pe gazon pe toată durata meciului... cam în felul în care o făceau olandezii acum 40 de ani! Am urmărit-o pe Rosenborg online în ultimele ei trei meciuri şi pot spune că avem motive să ne fie teamă. În plus, de fapt în minus, Steaua nu leagă nimic. Dincolo de rezultatele neconvingătoare, arată în joc o lipsă de consistenţă vecină cu campionatul judeţean, nu cu Europa League: un portar mai degrabă nesigur, nişte fundaşi bezmetici (şi nu vorbesc aici doar de Papp), un mijloc fără imaginaţie şi nişte atacanţi adesea de-a dreptul ridicoli. Cam asta e, în mare, lotul Stelei, din care doar doi par chiar fotbalişti: Adi Popa şi Iancu (când îşi aduce aminte conducerea că e şi el în lot). Şi încă ceva: dacă au ajuns să-i regrete pe cei goniţi, Tamaş şi Ţucudean, înseamnă că-i chiar groasă! Ceva îmi spune că dacă ratează calificarea, deci sursa de venituri, domnul Gheorghe face cu ea ce au făcut şi ăilalţi de la Urziceni, Vaslui, Galaţi...