Mai bine poala popii

Deosebirea dintre fotbalul adevărat și ceea ce se practică la noi este colosală. Iar când zic „fotbal”, prin asta înțeleg nu doar ce se vede pe gazon, ci tot: organizare, structuri, conducere, salarii, pensie, asigurări etc. Dacă luăm oricare din aceste elemente la analizat, constatăm fără pic de efort că nu există nimic care să-i dea dreptul fotbalului de la noi să se considere profesionist, adică din aceeași familie cu ăla din Anglia, Italia, Spania… În loc de reguli, regulamente, în general legi, fotbalul nostru se conduce după „fițe și impresii”, sentimente, sloganuri tipizate lipsite de orice conținut și, mai presus de orice, după declarații de fidelitate. Bunăoară, în loc să i se măsoare fotbalistului calitățile native în conexiune cu vârsta, cu capacitatea de efort, cu cea de evoluție la nivel cât mai înalt, în loc de toate astea el este apreciat în funcție de cât de tare dă pe goarnă că de când mă-sa l-a făcut a visat să se-mbrace, de exemplu, în vișiniu, ori că țelul lui suprem a fost, este și va fi să fie câine până la moarte. Ca atare, se ajunge până la situația în care câinele până la moarte se îmbată în vin și latră imnul adversarilor. Nu la televizor ori în Piața Universității, ci într-o casă de om. Suficient pentru a fi exclus din lot. Evenimentele din ultimele 2-3 zile aduc confirmări suplimentare ale stării de balamuc bazat pe vorbe, și-atât. Vă amintiți de Guriță și hotărârea lui de a sta, eventual pe veci, la Petrolul, dar neapărat până ia titlul? A fost suficient un telefon de la Madrid, și Guriță a tăiat-o, până să ne lămurim bine, fix la Getafe. Locul lui de „lup galben până la moarte” cică îl ia Răzvan. Da, dar nu oricum, ci numai după ce pupă, cu martori, în semn de credință veșnică, steagul Petrolului. Eu zic că mai bine și mai de efect ar fi să încerce cu poala popii.