Doru POPOVICI

De când am canalele de sport de toate felurile am reînceput să văd nişte chestii de care mă considerasem scăpat: campionatul naţional de fotbal(de fapt, mai mult de tălpi, înjurături şi golănii), cel de handbal, ba şi meciuri internaţionale de handbal sau volei, chiar zilele trecute fiindu-mi dat să văd şi pe HCM Constanţa bătându-se singură la Sankt Petersburg, la handbal masculin, dar şi pe Dinamo Bucureşti făcând cam acelaşi lucru la volei feminin, acasă, contra unei echipe din Baku pe care nici nu mi-am propus s-o reţin. Şi ce-mi fu dat să văd, cu un acut sentiment de deja vu, în ambele confruntări? Cronologic: marţi a fost voleiul. Am rămas pe Sport.ro înjurândcă nu mi-a dat tenisul de la ora 16 de la Londra, fiindcă avea de transmis voleiul de la 17 din Bucureşti. Hai, fie. Când am văzut echipele adunate, am crezut că nu văd bine: cum Dana Mincă!? Adică junioara Dana Gâlcă de la L.P.S Suceava, din anii 80!Dacă aţi uitat amănuntul, e sora lui Gâlcă, fostul fotbalist de la Steaua. Să tot fie vreun sfert de veac de când Dana a părăsit Suceava pentru Bucureşti. Unde a jucat şi a tot jucat de atunci încoace, nu numai în Divizia A, dar şi la Naţională... De mă întreb, ca unul care nu se prea preocupă chiar de toate sporturile, dacă n-o fi jucând şi în ziua de azi sub tricolor. Fetele noastre (ăstea de 40 de ani trecute fix or fi tot „fete” sau “old girls”?) au condus în fiecare set, în al doilea chiar cu 18-12. Şi, desigur, le-au pierdut pe toate, punând de-un 0-3 fără comentarii. De aici şi senzaţia de deja vu despre care vă vorbeam: români conducând detaşat şi pierzând în final ca nişte fraieri. Lucru pe care aveam să-l revăd a doua zi, în varianta handbalistică: băieţii ăia din Sankt Petersburg n-aveau de nici unele, erau greoi şi şutau cel mai adesea pe lângă „instalaţie”. Urma contraatacul concetăţenilor… finalizând cu şut în braţele, picioarele, burta sau căpăţâna portarului. Cu toate astea, după ce au fost conduşi la pauză cu 14-13, ai noştri au întors-o până la 16-19, prin minutul 50. Oricare alţii s-ar fi dus glonţ până la sfârşit. Nu şi ai noştri. Au început, fără nici o logică, să frece mingea nu la câştig de timp, ci la mişto, într-o lehamite pe fond de băşcălie şi, până să se dumirească, era deja 23-20 pentru rusălăi. O fi ceva defect în părticica sportivă a genei naţiei? Ne vom convinge azi, la rugby, în meciul cu Uruguay. În tur, am condus tot meciul… până când s-a terminat egal!