Lucian AVRAMESCU

Ne îndreptăm spre o lume în care iarba a uitat să cânte, păsările au funingine în aripi, iar Dumnezeu a fost părăsit de toți. Recompensă pentru părintele care i-a plămădit dintr-o plastilină în care sufletul recunoștinței s-a dizolvat.
X
Rebeliunea îngerilor e ca rebeliunea copiilor nemulțumiți că babacul nu le dă destui bani de cheltuială. Nu mai iese de nicăieri un izvor de apă limpede. Te uiți pe geam și e beznă, de parcă te-ai uita prin peretele unei gropi. Oasele cărei lumi vor fi fiind îngropate alături?
X
Meseria scrisului e ca umbletul pe un câmp minat. Nu știi niciodată pe bomba cărui cuvânt calci. Fericiți cei ce calcă pe cuvinte ca pe vreascuri. Ele se rup sub greutatea disprețului.
X
Poetul Rene Char credea că poezia ține moartea la distanță, uitând să adauge că distanța este foarte mică. De fapt, francezul scria, citez: ”poezia îmi fură moartea”. Ei, na! I-a furat-o, dar i-a lăsat lui banii de cheltuială, un fel de arvună pentru nemurire și sicriu. Cât de nemuritori sunt morții celebri, de care nu-și mai amintește decât raftul bibliotecii mele?
X
O femeie frumoasă s-a oprit în rama porții mele și s-a făcut portret. Doar femeile reușesc izbânda nemuririi. Cum de rămân ele frumoase și-n Epopeea lui Ghilgameș, și-n poemele negre ale lui Leopold Sedar Senghor, și-n Troia penetrată de Cai Troieni, doar pentru a-i atinge frumusețea, jertfind în sulițe trupul luptătorului îndrăgostit? Femeia l-a biruit pe Dumnezeu, cel care i-a devenit iubit, dăruindu-i un fiu. Cei mai mulți – intrând în biserici – se roagă în fața icoanei Maicii Domnului, uitând picturile care-l înfățișează pe Atotputernic. Ea pare blândă, iertătoare, n-are – în aparență, firește – fulgere pedepsitoare și e în stare să treacă destule cu vederea. Femeia - eterna logodnică a nemuririi.