Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
vineri, 16 feb 2018 - Anul XXIII, nr. 37 (6747)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6524 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9764 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Lucian AVRAMESCU

Lucian AVRAMESCU


La pas, prin Israelul cu prieteni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Am văzut-o, la televizor, pe Tali (Tamar Samash), ambasadoarea Statului Israel la Bucureşti. N-am mai văzut-o de ani. Nu era pe atunci Excelenţa Sa, ci doar o prietenă blândă, educată. O femeie minunată de care mi-e dor. Participa, azi, la o festivitate, în Bucureşti, legată de cei 70 de ani ai ţării ei şi, pentru că am fost prima ţară care a recunoscut noul stat (mileniile pot fi noi!?), şi cei 70 de ani de relaţii diplomatice cu ţara mea.
Mă găseam în Israel, împreună cu Neagu Udroiu, şef Agerpres, pentru un interviu cu Yitzhak Shamir, premierul ţării aflate într-o mare arabă ostilă. Premierul Shamir, venit dintr-o ţară europeană, învăţase la 60 de ani, în trei luni, o engleză fără cusur, dar şi ebraica. Discuţia noastră n-a fost lungă, dar interviul era un unicat în presa predecembristă. Atunci l-am cunoscut pe ziaristul israelian Avinoam Bar Iosef, Andrei în România, ţara în care se născuse. Nu pierduse nimic din nuanţele limbii române, fiindcă zilnic se întreţinea de zeci de ori la telefon, din redacţie sau de unde se afla – răspundea ziaristic de evenimentele din Teritoriile ocupate de Israel – cu tatăl său care, la vârsta lui, după ce trăise toată viaţa în România, nu reuşise să înveţe o vorbă în limba ebraică şi nici nu mai avea chef la o sforţare şi se plictisea, rămas singur acasă, într-un Ierusalim tăcut. Citea Viaţa Noastră şi un alt ziar care apărea în Israel în limba română şi discuta telefonic cu fiu-său de câte ori Avi, aşa aveam să-i spun, avea timp, şi de obicei nu avea, dar pentru taică-său era în stare să oprească o discuţie cu premierul pe care îl suna uneori, spre a verifica o ştire, la trei noaptea, înainte de a se închide ediţia ziarului de a doua zi. Era cel mai bun ziarist politic al Maarivului, al doilea ziar israelian care se bătea cu Yediot Aharonot pentru supremaţie. Unul din ziare a cumpărat într-o zi tot tirajul celuilalt pentru a-l face să nu mai fie pe piaţă. Avinoam Bar Josef, care acum este preşedintele Institutului Mondial Evreiesc, ne-a întrebat ce ne arată Externele lor, unde ne duc, ce vizite ne-au programat? Noi le-am cerut să vedem traseul lui Iisus, Bethleem, Nazaret, Golgota, Mormântul Sfânt, apa Iordanului, unde ne-am botezat şi noi, a doua oară. Au fost de acord şi ne-au dat o maşină. Văzusem deja Muzeul Holocaustului, eu mi-am amintit după o vizită la Auschwitz munţii de păr de femeie, camerele de gazare, codiţele unor copile care erau încă împletite, recoltate ca lâna de oaie de nazişti pentru a face pături din păr de om, ororile care m-au cutremurat, neimaginându-mi cât de sus poate urca ura criminală şi cât de jos poate coborî omul, în bestialitate. Acolo, la Muzeul din Ierusalim, am văzut din nou, în imagini, ceea ce eu trăisem cu o forţă a dărâmării sufleteşti mult mai greu de egalat, istorii dureroase, şi am trăit acea trecere ca prin cer, pe o oglindă de gheaţă şi întuneric, într-un cor de îngeri, prin secţiunea care evoca cutremurător copiii ucişi. Am scris un poem despre copiii ucişi în al doilea mare şi criminal război. Atunci am avut din nou imaginea acelor codiţe de copile din lagărul nazist din Polonia şi am plâns în mine, aşa cum plâng uneori, păstrând durerea înăuntru.
Avi a spus, dacă tot aţi venit aici, să vă arăt şi ce nu vă arată Ministerul de Externe şi ne-a invitat seara în Teritorii, la un primar palestinian prieten, care avea şi un restaurant al lui, cu mâncăruri arabe. Acolo, îmi amintesc, pe masă, ca aperitiv, erau 40 sau 44 de farfurioare mici ca nişte corăbioare, conţinând fiecare altceva. Masa era acoperită toată cu acele ambarcaţiuni care conţineau, de la una la alta, altă culoare, altă aromă, alt nume. În fiecare se afla un aperitiv, de la brânza de oaie şi caşul de cămilă, până la legumele deşertului, de la frunzele unei salate rozalii, până la ridichile mici cu alăturări de ceapă decupată în ulei de măsline. Într-o bărcuţă din asta, albă şi lunguiaţă, se găseau ardei copţi şi în alta boabe de fasole cu mirodenii egiptene, pentru a începe apoi un larg teritoriu de humusuri, găsite şi la evrei şi la arabi, cu o preparare fină de condimente şi arome. Ajungând şi la Avi acasă, care avea o nevastă arhitectă la primăria din Ierusalim, am descoperit că omul de încredere, căruia îi lăsa cheia, era un palestinian. Eşti nebun? – l-am întrebat. Te aruncă în aer. Lucrurile sunt, mi-a zis, puţin mai altfel decât le vedeţi voi. Apoi Avi, după ce a pus în pahare o ţuică de prună, a gătit cu mâna lui, fiindcă arhitecta nu se omora cu bucătăria, iar ziaristul care copilărise în România, cu tatăl doar, fiindcă mama trecuse în lumea de dincolo, din cer, pe când el avea doar doi ani, căpătase îndemânări şi chiar îi plăcea să prepare o masă. Aşa ne-am împrietenit şi prieteni am rămas, iar el mi-a spus, venind la Sângeru, că-s singurul lui prieten adevărat din lumea asta mare, chiar dacă eu îs creştin, iar el evreu.
Aveam să revin în Israel, invitat de Avi, după Revoluţie. Am stat la el, aşa cum a stat şi el la mine, în România, prilej cu care m-a lăsat o oră de vorbă cu prietenul lui Benjamin Netanyahu, lider de partid atunci, la un bar din Tel Aviv. Aşa am aflat, la o cafea, cum a murit, în Tunisia, fratele lui Bibi, în una din cele mai curajoase acţiuni de recuperare a unor ostatici. Premierul israelian de mai târziu mi-a povestit despre ”Bagdadurile” din diverse părţi ale lumii – atunci Irakul dorea ştergerea de pe faţa pământului a Statului Israel – şi despre ceea ce trebuie să facă ţara lui pentru a se apăra. Nu avea faţa unui învins, aşa cum n-o are nici acum, şi nimic din chipul negustorului evreu ştiut din cărţi. Părea mai degrabă un soldat pus să-şi facă dreptate şi hotărât s-o obţină. L-am întrebat, fiindcă vorbea o engleză americănească înspăimântătoare, noroc că am descifrat la Bucureşti, înregistrând cu voia lui interviul, într-un reportofon pus pe masă, fiindcă eu toată viaţa mi-am scris cu pixul ce-mi spuneau interlocutorii (atunci mă băteam cu scrisul meu ilizibil, pe care eu însumi îl descifram greu), l-am întrebat de ce e nevoie de teritorii tampon, de teritorii de siguranţă şi nu se mulţumesc cu Israelul lor. Iar Bibi Netanyahu mi-a demonstrat, uşor nervos sau poate doar precipitat, că sunt zone în Israel care, de la graniţa cu arabii, până la Mediterana, dacă se aşează o divizie de blindate inamice la frontieră, pot fi traversate în şapte minute. Țara poate fi ocupată imediat, în şapte minute, dacă acele tancuri ar porni de la frontiera arabă spre luminoasa mare Mediterană. Uită-te aici, şi mi-a arătat o gâtuire, o subţiere ca de mijloc de balerină, pe harta ţării lui care-i cât trei judeţe din România. Aşa-i că în câteva minute, dacă nu ar fi această zonă de protecţie, am fi ocupaţi? Avea dreptate. Puteau fi ocupaţi, numai că Statul Israel nu mai era cel de la începuturi, adică din anii 48. Pe Via Dolorosa, numărând eu popasurile lui Iisus, doborât de crucea pe care o ducea în spate, am văzut tineri evrei cu un înscris ironic pe tricouri: ”America, don't worry, Israel is behind You!”şi am râs cu toate că tocmai urcam Golgota şi ar fi trebuit să mă reculeg la pătimirile celui ce avea să fie răstignit.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La pas, prin Israelul cu prieteni.
 Vizualizări articol: 1671 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.75/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.8 din 4 voturi
La pas, prin Israelul cu prieteni4.854

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte editoriale semnate de:
Tiberiu AVRAM
Tiberiu AVRAM
Sandrinio NEAGU
Sandrinio NEAGU
Adrian BOTEZATU
Adrian BOTEZATU
Sorin AVRAM
Sorin AVRAM
Lucian AVRAMESCU
Lucian AVRAMESCU
Ion CRISTOIU
Ion CRISTOIU
Adrian CIOROIANU
Adrian CIOROIANU
Cristian GHINEA
Cristian GHINEA
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Alina MUNGIU-PIPPIDI
Robert TURCESCU
Robert TURCESCU
Ioan T. MORAR
Ioan T. MORAR
Dan APOSTOL
Dan APOSTOL
Angela FURTUNĂ
Angela FURTUNĂ
Mircea VASILESCU
Mircea VASILESCU
Alex Leo ŞERBAN
Alex Leo ŞERBAN
Pavel LUCESCU
Pavel LUCESCU
Ion DRĂGUŞANUL
Ion DRĂGUŞANUL

 

 

 

Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Iahnie de linte verde cu gogoşari Lintea verde este considerată mai puţin atrăgătoare ca aspect, dar cunoscătorii ştiu că este deopotrivă gustoasă, sănătoasă şi săţioasă, fiind un aliment ideal în post. Iahnia de linte verde se prepară repede şi este mai gustoasă cu mămăligă... Citeşte