Alina MIHĂESCU

A fost 9 mai, Ziua Europei, și ultimul lucru pe care mi l-aș propune e să-i dedic un articol omagiu. Nu e cazul, pentru că sunt o mulțime de nemulțumiri, de reproșuri și e loc de mult mai bine. În plus, 9 mai are și altă însemnătate, ce merită menționată și amintită, an de an. Pentru noi, românii, e Ziua Independenţei proclamată în 1877, iar pentru noi, cetățenii acestei lumi, e ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945. Dar Europa, ca uniune, știe asta. Europa este cea care, prin anii de pace pe care și i-a oferit sieși în ultimele decenii, a arătat că a înțeles cea mai de preț lecție a războiului. Pentru asta merită toată admirația și susținerea. Datorită acestei valori, Europa rămâne cea mai prosperă și cea mai sigură zonă a lumii. În ultima vreme, entitatea numită Uniunea Europeană nu s-a simțit prea bine, tocmai pentru că a fost atacată, tocmai pentru că se încearcă destabilizarea ei. Cetățenii bătrânului continent nu prea mai știu cum e să ai dușmani. Nu e o vină că tihna vieții lor a devenit relaxare, iar uneori se transformă în uitare – teren propice pentru idei naționaliste și șovine. E însă o responsabilitate a conștiinței de sine. Francezii au arătat pe 7 mai că o au, că-și înțeleg istoria și sunt capabili să-și hotărască viitorul. Au arătat lumii că Europa nu e atât de instabilă cum s-ar dori, nici slabă, nici dezinteresată. Personal, m-am bucurat cu egoism pentru victoria lui Macron. M-am bucurat pentru România, nu pentru Franța. Duminică, prin votul francezilor, la Paris a început petrecerea de Ziua Europei cu cel mai potrivit cadou – speranța că totul va fi bine.