Lucian AVRAMESCU

…sau, prelungind ideea titlului, falimentul sufletului? Notam zilele trecute nedumerirea unei scriitoare care a trăit ani mulţi afară şi care, întorcându-se acasă, a găsit librăriile de unde cumpăra cărţi în tinereţe, sau unde îşi lansa cărţi, preschimbate în magazine de poşete sau şaormerii. Scriitorul-călugăr, pitit în chinovia lui de cărţi, zidit ca Ana lui Manole între pereţi de coperţi, a devenit rar sau nu mai e. Literatura e înlocuită încet de cinematografiile productive pe mici şi mari ecrane, iar calitatea creaţiilor se scufundă anual, mai adânc, în balta cu mormoloci a comercialului. Am primit uimit vestea că, pentru prima oară, Premiul Nobel pentru Literatură e acordat unui cântăreţ. N-am nimic de reproşat creaţiilor muzicale ale lui Bob Dylan, cu toate că am avut şansa, dar şi ghinionul de a fi spectator la un concert al lui, unul din puţinele, oarecum ratat. Mă găseam cu un coleg din presă la Ierusalim, pentru un interviu cu premierul de atunci al Israelului, Iitzhak Shamir, şi s-a nimerit ca în seara aceea să aibă loc un concert al marelui cântăreţ american, cu origine evreiască, în centrul religios al lumii, inclusiv al lumii mele creştine. Am fost şi noi, alături de alte mii de spectatori băştinaşi sau veniţi din alte ţări, acolo. Era, cu adevărat, un eveniment. Dylan a ţinut să cânte nu piesele lui cunoscute, făcând surpriza de a aduce doar piese noi. N-a avut, aşa se petrece mereu cu vedetele, succes. Oamenii aşteptau cântecele lui cunoscute, fredonate pe întregul glob. A mai fost şi o pană de microfoane, ceea ce se petrece rar la un astfel de megaconcert. E ce-mi amintesc de acum mulţi ani. Era cred prin anii '80 şi ceva. Nu m-am gândit că Bob Dylan va lua vreodată premiul Nobel pentru LITERATURĂ. Cotizează, iată, şi marele cântăreţ, la declinul şi falimentul literaturii. N-am citit nimic, mărturisesc, din operele sale literare, iar textele de cântece, cu mesaj, profunde, nu-s, cred, în condiţiile în care sămânţa marilor scriitori nu s-a stins de tot, atât de adânci, încât să-l încununeze ca marele, cel mai mare SCRIITOR al lumii în anul acesta. El rămâne, pentru mine, un mare, uriaş chitarist şi cântăreţ care a cochetat niţel şi cu literatura.
Dar nu despre cântăreţul american vreau să grăiesc, ci despre tragedia de a ne despărţi, definitiv poate, de cartea de literatură. Copiii, prizonieri ai tabletei şi micului ecran, nu mai citesc deloc cărţi. Citesc doar în rezumatul obligaţiilor şcolare, cei mai mulţi. Muzeul din casă al bibliotecii rămâne nevizitat, mângâiat doar de pămătuful pentru praf al menajerei. Concomitent cu abandonarea poeziei, prozei se petrece – nu sunt sigur – şi un abandon al romantismului care luminează unghere frumoase din om. Moare, deodată cu literatura, candoarea lumii. Dar poate că nu-i aşa, iar eu, ca de atâtea ori, mă păcălesc.