Alina MIHĂESCU

Iar a trecut vremea admiterii la liceu şi iar n-am avut surprize. Aşa cum ne aşteptam, colegiile naţionale ”Petru Rareş” şi ”Ştefan cel Mare” sunt în top. Acolo a fost cererea cea mai mare şi s-a intrat cu mediile cele mai mari. Este frustrant, dar se cheamă că e o performanţă să pici cu medie de peste 9,50. Asta arată că lupta e strânsă şi candidaţii bine pregătiţi. Dar chiar şi cu asemenea note, Suceava nu are nici un liceu în top zece la nivel naţional în funcţie de rezultatele la admitere. În clubul select al celor mai buni sunt colegii din Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi şi Craiova. Până la urmă rezultatele şcolare sunt direct proporţionale cu dezvoltarea economică a localităţii. Aş spune chiar că, din această perspectivă, liceenii suceveni sunt peste nivelul general al judeţului. Dar ei, cei buni, sunt cei care termină cu bine liceul, iau bacalaureatul cu note mari, devin studenţi în oraşe universitare mari sau în străinătate şi acolo rămân.

Clasificarea liceelor nu ne-ajută mai deloc. Mobilitatea în rândul absolvenţilor de clasa a VIII-a este încă redusă, rar se întâmplă ca un sucevean să se înscrie, de pildă, la un liceu în Bucureşti, dar se întâmplă. Iar aici e vorba despre cei foarte buni care, în general, ţintesc o anume şcoală, despre care se ştie că e foarte bună, că îi pregăteşte pentru pasul următor, undeva foarte sus. Atâta vreme cât învăţământul liceal sucevean se adresează copiilor din acest judeţ, nu are importanţă care e cel mai bun colegiu din ţară. Cu atât mai puţin dacă nici unul dintre colegiile sucevene nu este în top.

Din păcate, şcoala românească nu ne pregăteşte pentru competiţii adevărate, ci pentru clasamente. Elevii noştri sunt învăţaţi să fie mai buni decât colegii, dar nu să se depăşească pe sine. Adulţii noştri suferă şi la 20 de ani de la terminarea liceului că nu sunt cei mai buni din clasă sau, mă rog, din birou. Ni se alimentează grija pentru capra vecinului şi mai puţin atenţia spre dezvoltarea personală şi continuă. Şi totuşi clasamentul contează tocmai ca reper. Ce sens are să fii cel mai tare din parcare când parcarea e plină de hârburi? Şi pentru că tot veni vorba de partea opusă a clasamentului, n-ar trebui oare să fim mai selectivi atunci când decidem cine are de învăţat şi cine are de pus mâna pe sapă? Sunt hotărât adepta învăţământului obligatoriu pentru o masă cât mai largă de indivizi. E musai să facem eforturi pentru ca educaţia să-i atingă pe cât mai mulţi dintre copiii noştri şi să lase urme. Dar unde este sensul admiterii în cazul Colegiului Tehnic ”Petru Muşat”, de exemplu, la care un absolvent a fost admis cu media 2,60, iar aproape jumătate dintre candidaţi au intrat cu medii mai mici de 5? Şi, din păcate, nu e singurul liceu sucevean la care au fost admişi elevi cu note de 3 şi 4. Pentru ce concurează aceşti copii? De ce ne chinuim unii pe alţii? Şi de ce facem lucruri care nu contează?