Lucian AVRAMESCU

Situaţia României din Anglia, compusă din câteva sute de mii de cetăţeni, ”va fi negociată la sânge”, zice preşedintele în exerciţiu al României de acasă. Cameron şi-a cerut scuze şi m-a asigurat că… povesteşte Iohannis. E bine că ne-a asigurat, e bine că negociem la sânge. În Turcia s-a petrecut un nou atentat terorist. Pe aeroport se găseau şi români, sute. Era gata să se nimerească acolo şi fostul premier Ponta, navetist pe ruta Turcia. El zice că Turcia este destinaţia preferată a românilor, iar România cu totul face schimburi de miliarde de euro anual cu această ţară, una din cele în care ne mutăm. Ce să înţeleg? Că o Românie consistentă, compusă din neveste măritate cu turci, dar şi din familii de români care au afaceri acolo şi chiar afacerea vieţii lor, mutându-se de tot lângă Cornul de Aur, e în Turcia. O Românie mare e în Italia, conform unor statistici peninsulare, găsindu-se acolo 5 milioane de foşti cetăţeni ai unei foste ţări care se situa între Dunăre şi Carpaţi şi chiar mai sus. Acea Românie dispărută e de aflat în Italia, în Spania şi peste tot. Premierul Cioloş merge în Canada să negocieze libera trecere a românilor peste Ocean, de parcă n-ar fi primit cetăţenie canadiană mii şi mii de români care au devenit acolo cei mai buni calculatorişti, fără liber drept de circulaţie. O sumedenie de colegi ai fiului meu Arin Alexandru, avocat aici, sunt acolo şi-şi vorbesc prin internet. Copiii lor, născuţi la Quebec, nu ştiu – mulţi – limba maternă, fiindcă mamele lor dâmboviţene consideră inutil să încarce mintea micuţilor cu o limbă fără circulaţie. Da, limba română n-are viză. România, cu totul şi pe bucăţi, are. Mă întreb de ce se mai screm ai noştri să facă alt parlament mamut la Bucureşti când noi suntem planetari, iar parlamentul ar trebui să fie peste tot. Un parlamentar în Honolulu, unul să ridice mâna în somn la Madrid, altul…
Da, negociem la sânge şi la apă de ploaie, situaţia României din Tanganyika, a României de la Polul Nord şi a României care trăieşte în insulele greceşti, plecată ca Odiseu, zis Ulise, într-o aventuroasă plimbare. Englezii n-au avut un plan B, zice Iohannis, despre surpriza care a căpiat Marea Britanie prin Brexit. Turcia n-a avut un plan B, zice un şef de servicii, lăsându-se descoperită unde se credea cea mai acoperită, dovadă zecile de morţi din aeroport şi sutele de semimorţi. Dar noi ce plan B la depopularea României şi la risipirea României în patru zări avem, domnilor politicieni şi domnilor experţi? Ce soluţii aveţi, mă, şi când zic asta mă răstesc şi la mine? Când veţi negocia ”la sânge” cu voi înşivă situaţia României din România?
Să înţeleg că România nu mai e? Oricum, acasă nu mai e de multă vreme decât în statisticile electorale şi, cum scriam acum câteva zile, cine bate la uşa-i, bate degeaba. Dacă – prin accident – răspunde cineva, o va face într-o limbă cu viză de circulaţie internaţională.