Omul de bază, un ministru demisionar, acuzat de abuzuri financiare



Teoretic avem ministru de Finanțe, practic nu. Darius Vîlcov și-a depus demisia, premierul Victor Ponta îl consideră însă indispensabil în această perioadă, deci i-a solicitat să rămână până se lămuresc treburile cu noul Cod Fiscal și cel de Procedură Fiscală. Dacă e indispensabil, am putea trage concluzia că, practic, avem ministru de Finanțe, dar, teoretic, avem o problemă. Darius Vîlcov nu mai vrea să fie ministru – asta înseamnă să-ți depui demisia, un act unilateral, pe care nu-l poate întoarce nimeni. Nici premierul, nici mama premierului. A nu se-nțelege că mă iau de mama lui Victor Ponta, așa cum au fost acuzați unii în recente circumstanțe, e doar o vorbă asta cu mama. Darius Vîlcov este vizat pentru abuzuri comise pe când era primar al Slatinei și este acuzat că a favorizat o companie în acordarea unor contracte publice în schimbul sumei de aproximativ două milioane de euro. Încă ministrul a declarat la ieșirea de la audieri că nu a fost pus sub acuzare, dar și-a înaintat demisia. Bănuit de inginerii financiare, Vîlcov este omul de bază al Guvernului Ponta, preocupat considerabil, iată, de finanțele țării. Astăzi dimineață, Guvernul se va reuni din nou în ședință, pentru a discuta noul proiect de Cod Fiscal și pe cel al Codului de Procedură Fiscală. Ca de obicei, procedurile ne omoară, a spus-o chiar Victor Ponta. „Stadiul este aproape final, însă procedurile ne ucid și, dacă nu ne mișcăm noi mai repede, o să stăm după proceduri și hârtii care se plimbă între ministere”, le-a spus Ponta miniștrilor, în ședința de miercuri a Guvernului. Nu vi se pare uluitoare declarația șefului Guvernului? Ale cui sunt procedurile? Cine le-a făcut și cine le urmează? Ministerele cui plimbă hârtii? Dincolo de asta, premierul Ponta ne prezintă un proiect actualizat de Cod Fiscal care prevede majorarea taxelor locale. Declarația sa însă arată negru pe alb că nu, taxele locale nu vor fi mărite, cu micul amendament că autoritățile locale pot face asta. N-ar fi prima dată când Victor Ponta se folosește de mâna altuia pentru a executa ceva. Tot în spiritul deciziei asumate sau mai degrabă neasumate, VictorPonta a declarat săptămâna aceasta că proiectul Codului Fiscal nu conține modificări majore față de ultima variantă și nu mărește vreo taxă, dar creează o marjă mai mare în care decizia aparține autorității locale, adăugând că, dacă Guvernul „a greșit” cu ceva, Parlamentul va îndrepta lucrurile. Un fel de „descurcă-se, dacă nu vă convine”. Starea de fapt arată că șeful Guvernului de la București nu-și asumă nimic, iar pe Vîlcov nu-l lasă încă să plece. Așteptăm noi precizări după ședința de guvern de azi, cu slabe speranțe că vom fi mai lămuriți. Prezentul și viitorul nostru financiar este oricum așa cum e, iar nepredictibil e una din caracteristici. Cum ziceam, așteptăm precizări și investitori.



Recomandări

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Regulament de acordare de stimulente financiare elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, aprobat în Consiliul Local Suceava

Inițiatorii regulamentului de acordare de stimulente financiare elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, Ciprian Anton și Daniel Ungurian
Inițiatorii regulamentului de acordare de stimulente financiare elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, Ciprian Anton și Daniel Ungurian

Deputatul AUR Veronica Grosu cere demiterea ministrului Marcel Boloș pentru întârzierea încasării celei de-a treia cereri de plată din PNRR

Deputatul AUR Veronica Grosu cere demiterea ministrului Marcel Boloș pentru întârzierea încasării celei de-a treia cereri de plată din PNRR

Deputatul AUR Florin Pușcașu solicită demisia ministrului Energiei pentru lipsa de transparență cu privire la plafonarea prețurilor la energie