Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
sâmbătă, 21 apr 2018 - Anul XXIII, nr. 89 (6799)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6524 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9764 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Florin HAIDAMAC

Florin HAIDAMAC


Ultimul suflet din iad

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Motto: „ Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea asta, încât...”

Zgomot de metal înfipt în carnea lemnului.

Zgomot de topor pe os.

Ar trebui să le deosebesc. Nu o fac tot timpul. Sub lamă, fibra se încovoaie către mine, se ondulează o clipă şi, înainte de a descrie un cerc perfect, cade. E linişte, e drept, dar nu e adevărata linişte.

Să fii vânat cum sunt doar animalele.

La capătul atâtor ere de civilizaţie, să fii mai expus decât un triton rămas după retragerea apelor. Să priveşti în ochi momentul când celălalt moare definitiv, ca să trăieşti tu. Cu siguranţă, mulţimea de cărţi, de filme, de documentare despre fenomenul care acum guvernează planeta asta mult încercată nu avea cum să pregătească pe nimeni pentru nimic.

Toate începeau cam la fel. Un virus creat artificial scăpa de sub control şi în scurt timp infecta toată populaţia. Apocalipsul clasic. Normal, anumiţi indivizi erau imuni şi încercau apoi să supravieţuiască într-o lume plină de pericole. În unele cazuri situaţia se rezolva fericit, când un grup de savanţi, la fel de imuni, descoperea nu ştiu ce antidot. În altele totul se ducea naibii şi nu exista vreo urmă de speranţă.

Având în vedere situația în care sunt acum, toate aberaţiile astea cinematografice îmi par glume de prost gust realizate cu buget redus. Lucrurile sunt fioros de simple. Am slăbit cincisprezece kilograme într-o lună. Dorm câteva ore pe noapte şi tot timpul sunt în mişcare. Nu-mi pot permite să las garda jos. Am pe urmele mele creaturi ciudate, în afară de monştrii care parcă învaţă în fiecare zi să se adapteze dezastrului în care bântuie. Nu ştiu ce a declanşat toată această nebunie şi nici nu îmi doresc să aflu. Singurul meu scop este să supravieţuiesc. Minut cu minut. Oră cu oră. Zi cu zi.

Două chestii sunt de nesuportat: duhoarea şi singurătatea. Astea mă apasă în fiecare clipă a noii mele existenţe. Am devenit un animal capabil de orice, un prădător care abia de mai poartă o infimă fărâmă de umanitate. 

Astăzi a fost o zi norocoasă. Am reuşit să mă strecor într-un bloc care avea la intrare o uşă din oţel. Am securizat-o, apoi am petrecut câteva ore curăţând apartamentele. Acestea sunt în număr de douăzeci, câte două pe fiecare etaj. Nu am avut surprize majore, doar chestii obişnuite. Câteva cadavre decapitate. Câteva animale de companie în aceeaşi stare. Le-am cărat pe acoperiş. Stau şi-mi trag răsuflarea. Aş omorî pentru o ţigară, dar din păcate ultima mea rezervă de tutun am epuizat-o acum câteva zile. Mai am o singură problemă. Dacă o rezolv, pot să îmi organizez o mică fortăreaţă aici. Sunt două locuri în care trebuie să intru. Garajul subteran al blocului şi boxele. Cred că acestea au geamuri. Garajul are chiar o intrare separată, ceea ce măreşte posibilitatea ca infectaţii, morţii vii, să bântuie pe acolo. Nu prea mă trage inima să mă avânt în întuneric şi necunoscut, dar dacă vreau să fiu în siguranţă, trebuie să o fac.  

Sunt două uşi care duc acolo unde vreau să intru. Una e din lemn masiv, iar cealaltă, cea care dă în garaj, din tablă. În unul din apartamente am găsit o canistră de cinci litri plină ochi cu o soluţie de curăţat parchetul. Chestia asta e foarte inflamabilă. Rup un scaun şi îmi confecţionez două torţe. Cobor spre boxe. Uşa e încuiată. Trebuie să găsesc o soluţie. Obiceiurile pe care le cunosc de pe vremea când mai exista civilizaţie îmi pot oferi răspunsul. La fiecare scară exista un şef, un  administrator, care avea cheile de la subsol, de la panoul cu tabelele de plată, chiar şi cheia cu care se putea deschide uşa liftului în caz că vreun ghinionist se bloca. Urmez raţionamentul ăsta şi în câteva zeci de minute am ceea ce-mi trebuie. Cheile de la boxe și de la garaj.

Deschid prudent. Aprind una din torţe şi înaintez. Cobor câteva trepte. Duhoarea e mai pregnantă ca pe casa scării. Nu e vreun zgomot. Aprind a doua torţă. Pe prima o arunc în mijlocul încăperii. În câteva secunde am în faţă un tablou de coşmar. Mai întâi disting o femeie decapitată ce ţine în braţe un trup de copil cu intestinele atârnând peste picioruşele putrezite. La o oarecare distanţă observ un ciocan, o drujbă şi craniul sugarului. În secunda următoare văd venind spre mine un bărbat. Se mişcă greoi, are ochii roşii şi scoate zgomote înfundate. Din gură, printre dinţii negri, îi curge o salivă galbenă. Îl las să se apropie. La cum se deplasează nu constituie un pericol iminent. Mâinile sale sunt pline de bube umflate. Pielea de pe tălpi crapă la fiecare pas, lăsând în urmă un lichid negru. La gât are o plagă căscată plină de viermi.  Sunt sigur că s-a ascuns aici împreună cu cei doi şi când nu a mai avut provizii a făcut ceea ce a trebuit să facă. Doar că nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit sinuciderea. Nu mi-e frică. Mi-e milă. Când ajunge la un metru de mine, termin eu ce-a început el.

Boxele erau goale, dar ceea ce mi-a luminat existenţa a fost faptul că blocul avea un generator propriu de curent, ce funcţiona pe bază de motorină. Am cărat cadavrele pe acoperiş şi am hotărât că voi lăsa pe dimineaţă inspecţia garajului. Nu de alta, dar începe să se înnopteze şi nu doresc să atrag atenţia. Am pe aproape creaturi ciudate, trei la număr, care mă urmăresc de câteva săptămâni. Nu ştiu ce anume sunt, dar momentan preferă doar să se ţină scai de mine. Adevăratele lor intenţii nu le cunosc. Pot doar să îmi imaginez că, mai devreme sau mai târziu, va urma un contact între noi şi tare mă tem că voi ieşi extrem de şifonat. Dacă voi ieşi.

Acesta este un fragment din cel mai nou volum al meu. Apophis - Editura Pavcon 2018.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ultimul suflet din iad.
 Vizualizări articol: 2170 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Ultimul suflet din iad4.054

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei